Călătorind din Ardeal în Moldova prin pasul Ghimeș, când treci pe sub podul de cale ferată din Ghimeș-Făget, faci imediat la dreapta și dai de fostul canton, acum transformat în muzeu privat dedicat fostei vămi dintre Austro-Ungaria și Moldova.
Cele două camere ale cantonului adăpostesc o serie de obiecte feroviare vechi, planșe, hărți și fotografii. La subsol se află două cuiburi de tragere, precum și o fostă magazie de armament și muniție. Clădirea era un punct fortificat de apărare și făcea parte din partea maghiară a Vămii Ghimeș.
Muzeul se întreține și își îmbogățește colecția din donații. Ghidul, care este fiul inițiatorului acestui așezământ cultural, cunoaște și poate povesti o mulțime de detalii istorice despre zona respectivă.
Unul dintre lucrurile de care nu am mai auzit vreodată este că, pentru a trece granița în Imperiu, românii din Moldova aveau nevoie de declarațiile scrise a patru giranți, care garantau că respectivul călător avea să se întoarcă în țara de baștină; în cazul în care nu se întorcea în termenul stabilit de viză, giranții trebuia să treacă ei granița și să-l aducă pe "întârziat" acasă, prin aceeași vamă.
În spatele cantonului, pe un pisc înalt de vreo 30 de metri, se află ruinele unui mic fort de veghe și apărare a graniței. De sus se putea vedea orice mișcare de trupe până hăt-departe, pe valea Trotușului, atât spre Răsărit, cât și spre Apus.
Construit în 1626, odată cu vama, fortul (impropriu numit "cetate" și impropriu atribuit unui Rakoczi) este acum o ruină la care se ajunge urcând 96 de trepte abrupte. În vârf se deschide o panoramă de poveste.
La 150 de metri de fort se află monumentul sublocotenentului Emil Rebreanu, eroul romanului "Pădurea spânzuraților" scris de Liviu Rebreanu, fratele său. Ghidul de la cantonul-muzeu spune însă că cireșul de care a fost spânzurat Emil Rebreanu se afla la câteva sute de metri mai departe de locul unde a fost amplasat monumentul actual.