Actorul Gheorghe V. Gheorghe, la aproape 80 de ani de scenă

Actorul Gheorghe V. Gheorghe, la aproape 80 de ani de scenă
Mogîrdici din „Viforul” de Delavrancea
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

S-a născut în 1930, iar acum se apropie de aniversarea a 92 de ani de viață și 80 de ani de scenă, în care a jucat în aproape 400 de titluri. O discuție cu domnia sa este o bucurie, o bogăție, un prilej de a te scufunda într-o adevărată comoară de amintiri.

Se visa actor din adolescență

- Cum a intrat teatrul în viața dvs.?

- Eu sunt din Ploiești. Acolo locuiam pe o stradă unde erau numai actori: frații Crîșmaru, Liptak, Nicu Suvergă, Toma Caragiu, care era mai în vârstă ca noi. La Căminul Cultural ne întâlneam cu toții. Spuneam poezii, făceam scheciuri. Și acolo era Eugen Obreja, un actor de la Teatrul de Stat din Ploiești, care m-a impulsionat: „Măi, tu nu vrei să faci teatru? Că ai talent. Ia să te pregătesc, să mergi să dai la facultate.” Am făcut mai întâi Școala Populară de Artă, la Actorie.

- A fost alegerea corectă pentru dvs.?

- Da, nu aș fi putut fi altceva.

- Dar dacă nu ați fi făcut teatru, ce altceva ați fi ales?

- Nu știu. Poate doctor, mi-ar fi plăcut. Dar nu.

Povestea hazoasă a admiterii

- Și părinții ce-au zis?

- Părinții nu s-au împotrivit deloc. Chestia e că am avut o treabă cu părinții: taică-miu avea o cârciumioară în Ploiești. Dar lucra și la rafinăria Vega, era maistru. Prima oară m-am dus să dau examenul la Timișoara, mi-a plăcut mie Timișoara. Am căzut – situația materială conta atunci. Tata era chiabur, avea cârciumă.

Mă întorc acasă și-i spun „Dom'le, adu o adeverință de la Rafinărie, că ești maistru acolo.” Și cu aia m-am dus și am intrat la Cluj! Pe primul loc! Am făcut un an acolo, apoi s-au unit Iașiul cu Clujul și s-au mutat la București, unde am terminat.

Eu nu prea aveam bani atunci, drumul de la Cluj mi l-a plătit Ion Cojar, care mi-era coleg și a ajuns un mare regizor.

Am absolvit Institutul de Teatru și Cinematografie în 1955, clasa prof. Ion Talianu, artist emerit și Grigore Vasiliu Birlic, artist al poporului. Am terminat facultatea cu bursă de merit.

O viață dedicată scenei

- Când v-ați simțit pentru prima oară împlinit ca actor?

- Fiecare rol a fost o împlinire, nu poți preciza un anume moment din carieră.

- Care v-a fost cea mai mare realizare artistică?

- Ha! Am jucat la Galați, în „Groapa” lui Eugen Barbu. Eu eram Mitică Ciolan, cântam vreo 20 de melodii, cu taraf în spate. Am jucat piesa și la București, unde m-a văzut autorul. Rupere a fost! M-a așteptat în culise, m-a felicitat la cabină și mi-a zis „Maestre, vreau să vă fac o surpriză, vă sun peste trei zile”. Și m-a sunat: „Poftiți să jucați în «Domnișoara Aurica»!” Tot așa, cântam la o nuntă.

- Cam în câte piese ați jucat în lunga dvs. viață pe scenă?

- În peste 300. Ba, aproape de 400. Am jucat și după ce am ieșit la pensie. Am jucat până la 85 de ani. Acum am 19 ani. Dar în 21 septembrie fac 29. Adică invers, am 91 și fac 92. Anul nașterii mele este 1930.

- Cum ați ajuns la Galați?

- După absolvirea facultății, prin repartiție, am funcționat, până în 1960, la Teatrul de Stat din Oradea. Noi am înființat secția română la Oradea. La Oradea, primul meu rol a fost Brânzovenescu, din ”O scrisoare pierdută”. Apoi am jucat Agamiță Dandanache, am jucat în ”D'ale carnavalului” de două ori, Crăcănel.

Din stagiunea '61-'62 am funcționat la Galați, acolo era prea departe de casă, de Ploieștiul meu.

Am ajuns la Galați și, după ce m-a văzut directorul de atunci, Ovidiu Georgescu, m-a întrebat „Nu vrei, dom'le, să vii să joci la mine în teatru?” „Gata, dom'le, viu!”, i-am răspuns. Voiam să mă apropii mai mult de Ploiești. Iar mie mi-a plăcut Dunărea, ce să mai vorbesc! Mergeam la pescuit cu bietul Radu Macovei.

O carieră prodigioasă

- Care a fost partenerul de scenă cu care v-ați înțeles cel mai bine?

- Îmi amintesc de Mihai Mihail, care mi-a fost cel mai bun prieten, el și cu Gina Patrichi, care mi-a dat numele Marchize, ea așa-mi spunea.

- Care v-a fost cel mai greu rol din carieră?

- A fost Galy Gay, din „Un om egal un om”, de Brecht.

- Ce repertoriu ați jucat?

- Am jucat „Un om egal un om” de Brecht, „O noapte furtunoasă”, „D'ale carnavalului”, „O scrisoare pierdută”, „ A 12-a noapte” de Shakespeare, „Unchiul Vania”... Roluri mari!

Am jucat cu mari regizori: Ion Maximilian, Gheorghe Jora, Adrian Lupu, Adriana Kunner Stoica – cea care a pus în scenă „Groapa”, Letiția Popa – care a pus în scenă ”Avarul”, Mircea Cornișteanu.

- Care a fost rolul pe care vi l-ați fi dorit, dar nu l-ați jucat?

- Nu am avut așa ceva. Am jucat cam tot ce se putea juca. Am fost distribuit de regizori foarte buni, se știa că merg pe comedie și n-am avut „preferanțuri”.

Un artist care s-a bucurat de recunoaștere

- Trebuie să menționez că, la trei ani de la angajare la Galați, am fost numit profesor la catedra de teatru de la Școala Populară de Arte, unde am funcționat aproape 10 ani. I-am avut elevi pe Victoria Cociaș (”Constantin Nottara”), Rodica Panu (”Gulliver”), Radu Dinulescu (actor și regizor la Haifa, Israel), Angela Moraru, care are școala ei de teatru la Toronto, Canada.

În cadrul Festivalului Național despre Arta Comediei de la Galați am obținut opt sau nouă premii pentru interpretare artistică. Meritul Cultural Clasa 1, oferit de Ministerul Culturii, a încununat prodigioasa mea activitate artistică. Menționez și Premiul UNITER și o indemnizație de merit.

Nu trebuie să uităm că sunt și Cetățean de onoare și am Meritul Cultural al orașului Galați.

„Gheorghe s-a mutat”. Dar încă mai e pe-aici

- Cu ce vă mai ocupați acum?

- Aș vrea să mai joc. De fapt, mai lucrăm la o piesă pentru la toamnă. Deși nu mă simt tocmai bine, mă bucur de tot ce am făcut până acum. Și de cele trei cărți scrise. Uite, prima este volumul ăsta de poezii, „Trăiesc pe o stea”. După ce l-am publicat, Katia Nanu a scris un articol, „Gheorghe s-a mutat”. Dar încă nu de tot!

În foto, actorul Gheorghe V. Gheorghe:

Citit 2772 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2022 01:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.