Baba arde și țara se piaptănă
Corporatist să fii, noroc să n-ai casieri. Un lanț de supermarketuri de alea hiper a anunțat că se poate trăi și fără casieri. Ba chiar se și poate cumpăra, fără casieri. De niscaiva zile, e dezbatere națională pe această temă. Dacă nu în piață sau în cartier, sigur pe rețelele de socializare și alienare. Mie nu mi-ar fi lene să-mi scanez singur produsele cumpărate, dar m-ar enerva să nu mă-ntrebe nimeni dacă vreau și prăjiturică de aia de care n-am în coș, pentru că se găsește la casă. Cum, aia e la benzinărie?! Da, dar eu n-am carnet, deci nu se pune.
Când s-a deschis primul supermarket corporatist la noi, în cartier, primul meu dialog cu una dintre doamnele de la casă s-a consumat repede:
- Sacoșă?
- Nu, Cezar. Așa mă strigă prietenii. Ca-n buletin!
Ne-am hlizit amândoi. Dacă în locul casierei cu suflet uman și zâmbet popular, ar fi fost robotul Ionuț, presupun c-aș fi zâmbit doar eu. Precum oul la casa 9!
A doua oară la shopping, în supermarketul din cartier. Ajung la casă. Mi le scanează, după care mă interoghează textil: „Maieu?!” M-am uitat precum ficusul buimac la Masa Tăcerii din Târgu-Jiu. Cam ca atunci când medicul stomatolog îți recomandă să dormi cu capul pe pernuța de Ariel. Dându-și seama rapid că nu-s familiarizat cu argoul locului, casiera mă lămurește: „Ăsta e maieul, sacoșa! Seamănă cu un maieu, de asta îi spunem așa. Hahaha!” Din nou ne-am hlizit!
Puține sunt locurile în care te întâlnești așa de des cu diminutivul pecuniar, așa cum se întâmplă în supermarket, la casă. Acum două zile, în același supermarket, aceeași casă:
- Aveți 20 de bănuți?!
- Nu, doamnă, că nu suport ochișorul drăcușorului!
