Mașinile rulate ieftine, mai susceptibile la fraudarea kilometrajului

Mașinile rulate ieftine, mai susceptibile la fraudarea kilometrajului
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un studiu realizat în România de compania de date auto carVertical sugerează că mașinile mai ieftine second-hand au mai multe șanse să aibă kilometrajul falsificat, ceea ce înseamnă că acestea vin la pachet cu costuri ridicate de întreținere, probleme mecanice ocazionale și probleme de siguranță.

Una din șapte mașini la mâna a doua din România are kilometrajul dat înapoi, ceea ce sugerează că fraudarea odometrului este o practică relativ obișnuită, iar șoferii ar trebui să fie în gardă atunci când cumpără un vehicul. În acest context, conform studiului citat, cea mai mare șansă de a fi înșelat o aveți atunci când cumpărați o mașină de până în 24.700 de lei - 15,4% din toate vehiculele din această categorie de preț au avut kilometrajul dat înapoi.

Dintre toate mașinile care au costat între 24.700 și 49.300 lei și care au fost verificate de carVertical în România, 14,1% au avut kilometrajul dat înapoi. Pentru o mașină cu kilometraj modificat, nu numai că veți avea o valoare mai mică, dar va fi dificil şi să-i planificați reviziile.

Vehiculele care costă peste 222.000 de lei sunt cel mai sigur de cumpărat - doar la 10,3% dintre ele s-a falsificat kilometrajul. Totuși, acesta este un procent mare și șoferii care-și permit acest fel de autoturism riscă să piardă zeci de mii de lei din cauza unui odometru falsificat, se afirmă în studiul citat.

Deși șansele de a da în România peste mașini care au kilometrajul dat înapoi sunt similare cu cele din celelalte țări din Europa Centrală și de Est, cercetarea carVertical sugerează că în România este mult mai greu să fie evitate mașinile care au în istoric înregistrări de daune. Astfel, 40,9% dintre mașinile din România care costă până în 24.700 de lei au fost implicate într-un accident sau au suferit alte daune în trecut. Vehiculele mai scumpe au șanse și mai mari de a fi deteriorate.

La nivel declarativ, cele mai ieftine mașini au cele mai puține daune, dar acest lucru poate fi explicat prin faptul că șoferii de mașini mai ieftine sau mai vechi tind să ignore loviturile și zgârieturile minore. Pe de altă parte, proprietarii de mașini mai scumpe își declară de obicei toate daunele la asiguratori, explică realizatorii studiului.

Un vehicul care are daune anterioare poate avea probleme mecanice sau probleme de siguranță, ambele putând duce la facturi substanțiale de reparații. De aceea este important ca o mașină să fie verificată temeinic înainte de a o cumpăra.

Citit 761 ori Ultima modificare Sâmbătă, 26 August 2023 13:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.