"Maratonul Resuscitării", la Shopping City Galați (FOTO și VIDEO)

"Maratonul Resuscitării", la Shopping City Galați (FOTO și VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați, UPU-SMURD Galați, Crucea Roșie Galați și Asociația "Ajut" au organizat, duminică, 15 octombrie, "Maratonul Resuscitării", eveniment dedicat Zilei Mondiale a Repornirii Inimii. Evenimentul a debutat la ora 10,00, în incinta Shopping City Galați, cu câteva momente artistice vocal-instrumentale ale unor copii. De altfel, aceștia au fost prezenți în număr mare, însoțiți de părinți, bunici sau cadre didactice.

În jurul orei 11,00, medicii și paramedicii SMURD, împreună cu voluntarii ISU Galați, cu experiență în intervențiile medicale de urgență, au oferit, gratuit, cursuri de prim ajutor, care s-au repetat pe parcursul zilei, până la finalul evenimentului, preconizat în jurul orei 14,00. Metoda de resuscitare "hands on" a putut fi predată pe manechinele de prim ajutor așezate în spațiul amenajat la fața locului. Copiii au fost primii care au fost dornici să afle tehnicile de prim ajutor, esențiale într-un caz de forță majoră și chiar salvatoare până la sosirea personalului specializat.

Siguranța proprie și a celorlalți

Un curs de prim ajutor încurajează formarea deprinderilor sănătoase, de grijă sporită față de propria persoană. Acesta este motivul pentru care cursul are dublă utilitate, aceea de conștientizare a ajutorului pe care îl puteți oferi propriei persoane, dar și celor din jur. Acordarea primului ajutor poate face diferența între viață și moarte. Dacă sunteți instruiți, puteți aplica procedurile necesare pentru a evita ca starea victimei să se deterioreze, până la sosirea cadrelor medicale.

Citit 1148 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2023 09:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.