25 de refugiați care se află cazați în blocul social M11 al Primăriei Galați sunt la un pas de a ajunge în stradă, în urma deciziei autorităților de a-i evacua
Motivul invocat este acela că acești ucraineni, care reprezintă circa 20 la sută din efectivul cazat acum în imobilul municipalității, nu și-au găsit loc de muncă, iar statul nu mai poate, potrivit legii, să le deconteze cheltuielile.
Până săptămâna viitoare mai pot sta cei 25 de cetățeni ucraineni în centrul de cazare de la blocul M11, pus la dispoziție de Primăria Galați pentru găzduirea refugiaților încă de la izbucnirea conflictului militar în țara vecină.
Sosiți în Galați și cazați în spațiul municipalității din martie 2022, ucrainenii aflați acum pe "lista neagră" nu ar mai corespunde, conform situațiilor aflate în evidența autorităților locale, criteriilor prevăzute de lege pentru acordarea de bani necesari acoperirii costurilor cazării. Mai exact, nu și-au găsit un loc de muncă de unde să aducă o adeverință cu care să justifice că își câștigă legal existența pe teritoriul statului român, în ciuda faptului că încă din primele luni de ședere în România au fost condiționați să se înscrie în evidențele AJOFM și să aibă astfel acces la oferta de locuri de muncă pusă la dispoziție de angajatorii gălățeni.
Așa se face că, în ultima lună, refugiaților care nu îndeplineau criteriile de acordare a subvenției li s-a pus în vedere că va urma evacuarea, în cazul în care nu intră în legalitate, mai ales că banii de chirie ar fi urmat să vină, conform modificărilor aduse recent OUG 15/2022, nu doar până la finele anului 2023, ci până în martie 2024.
"Aceste 25 de persoane nu s-au angajat, iar în aceste condiții nu li se mai pot plăti bani de cazare. La acest moment, ele beneficiază de protecție temporară, cu aceleași drepturi și obligații ca orice cetățean român. Li s-a comunicat ca până săptămâna viitoare să își caute variante. Nu este o noutate, în condițiile în care de o lună au fost anunțați să intre în legalitate", a precizat Teodora Diaconița, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galați, la finele unei ședințe care a avut ca obiect situația refugiaților aflați, la acest moment, în stare de incompatibilitate.
Nu știm dacă cetățenii ucraineni aflați în situația de a-și face bagajele au vreo opțiune viabilă, care să le permită să rămână pe teritoriul statului român, respectiv în Galați. Asta ar presupune să își poată permite plata unei chirii la prețul pieței, ceea ce este puțin probabil în condițiile în care nu au, oficial, niciun venit, sau să aibă norocul să fie ajutați de vreo fundație, chestiune care oricum este puțin probabil să se petreacă pe o perioadă prea îndelungată, mai ales în condițiile în care vine iarna. Cel mai sumbru scenariu pentru ei ar fi ori să se întoarcă în Ucraina, ori să ajungă pe străzi, în Galați, îngroșând astfel rândul oamenilor fără adăpost, oricum prea mulți și pentru care nimeni nu pare să fi găsit vreo soluție.
Ce au primit până acum refugiații
De la sosirea lor în centrul de cazare al Primăriei Galați, ucrainenii au primit, în prima lună, bani pentru mâncare și cazare. În următoarele trei luni, beneficiile au fost condiționate de înscrierea adulților în evidențele AJOFM pentru a-și putea găsi un loc de muncă și a copiilor la cursuri de limbă și/sau la orice formă de învățământ pe teritoriul statului român. După acele patru luni, acordarea banilor a fost condiționată de deținerea unui loc de muncă și, respectiv, de frecventarea obligatorie a cursurilor școlare de către copii.