Muzica, adevărul și lumina din sufletul Emiliei Savu. Își învață elevii să cânte, dar și să crească OAMENI (FOTO)

Muzica, adevărul și lumina din sufletul Emiliei Savu. Își învață elevii să cânte, dar și să crească OAMENI (FOTO)
Emilia Savu și elevii săi laureați la Festivalul Internațional „Bucharest in Music"
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Când ți-ai făcut din pasiunea pentru muzică un crez pentru întreaga viață, se aude, se vede și mai ales se simte, iar la artista Emilia Savu, mureșeancă prin naștere, dar gălățeancă prin adopție, acest lucru transpare din tot ceea ce face.

La Centrul Cultural "Dunărea de Jos", unde este profesoară de canto-muzică ușoară, Emilia Savu avut, în anul de studiu 2022-2023, 45 de elevi, cu vârste de la 5 la 62 de ani, iar lista e încă deschisă, fiindcă nu există vârstă limită pentru a învăța mai mult despre ceva ce îți place, principiu pe care îl aplică nu doar elevilor, ci și ei înseși.

Emilia Savu iubește mult Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard", de care o leagă cei 30 de ani de activitate, dintre care patru ani în corul Operei și 26 la Secția Revistă, unde a cântat și încântat gălățenii alături de nume mari ale scenei românești, precum Alexandru Jula, Teodor Munteanu sau Ionel Miron.

De opt ani s-a pensionat de la teatru, dar legătura cu muzica și-a păstrat-o, învățându-i pe alții, ceea ce face deja de nouă ani. Iar dacă privești reacțiile pe care copiii ei, așa cum Emilia le spune, cu dragostea unei a doua mame, dar și prietenia profundă a celei cu care împart pasiunea, le au atunci când o văd, este clar că există o legătură foarte puternică, născută pe portativ, dar și consolidată prin lecțiile de viață pe care cei mici le primesc de la "doamna" lor.

"Avem colaborări cu fundații, asociații și instituții, organizăm spectacole pentru persoanele asistate, prin intermediul acestora. Am cântat pentru copii cu dizabilități, dar și pentru pensionari", povestește Emilia Savu, insistând asupra faptului că elevii ei împart cu bucurie din darul pe care-l au de la Dumnezeu. Evident, copiii de toate vârstele pe care îi ajută să-și rafineze vocea și să-și aleagă cel mai bun repertoriu participă la festivaluri naționale și internaționale, cu rezultate demne și de talentul lor nativ, dar și de efortul pe care-l depun împreună.

"Recent ne-am întors din Germania, unde puiul meu Eduard Gafton, de la Școala de Arte a Centrului Cultural «Dunărea de Jos» din Galați, a intrat în finala Festivalului «Euro Pop Contest Berliner Perle», de la Berlin, printre cei 22 de la grupa de vârstă 10-13 ani. A fost selectat să cânte în Gală, printre cei 25 aleși, din 57 de participanți", povestește, cu mândrie, Emilia Savu.

Elevii Emiliei Savu se întorc de la toate festivalurile cu premii și acumulează experiență de scenă. "Abordăm fiecare spectacol, fiecare concurs, cu seriozitate, indiferent că vom cânta la Galați, Vaslui, Chișinău sau Dubai", precizează profesoara, iar salba de premii pentru Alexia Mocăniță, Liviu Sandu, Adelina Niculae, Sofia Cudălbeanu, Rareș Bogdan și Bogdan Roman, Teodora Ghelase, Eduard Bănceanu, ca să enumerăm doar o parte dintre elevii recompensați pentru talentul și prestația lor vocală de-a lungul anului, demonstrează clar că muzica nu este doar o pasiune extrașcolară, ci un fel de a trăi frumos, de a onora oamenii și abilitățile lor, de a crește armonios, cu o personalitate plăcută și dorința de a însenina frunțile celorlalți.

Întrebând-o cum s-ar defini în doar trei cuvinte, Emilia Savu ne-a răspuns cu "adevăr, lumină, compasiune". Iar văzând, într-un video, cum elevii și-au surprins profesoara la aniversare, pot spune, cu mâna pe inimă, că puii Emiliei Savu au preluat din sufletul profesoarei lor ce are mai frumos: dăruirea de sine, de multe ori dincolo de barierele omenești de care cu toții ne lovim.

Citit 1839 ori Ultima modificare Marți, 02 Ianuarie 2024 16:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.