Exponatul lunii la Muzeul de Istorie Tecuci - un vas cu monede descoperit în timpul unor lucrări edilitare

Exponatul lunii la Muzeul de Istorie Tecuci - un vas cu monede descoperit în timpul unor lucrări edilitare
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

În timpul unor lucrări edilitare din Tecuci, săpându-se un șanț, a fost descoperită o oală cu o toartă, plină cu monede de alamă, care a fost spartă în timpul excavării. Specialiștii Muzeului de Istorie "Teodor Cincu" din localitate s-au deplasat la locul descoperirii, recuperând vasul și monedele împrăștiate în timpul săpăturilor mecanizate. A fost anunțată Direcția Județeană pentru Cultură Galați, care a sistat lucrările și a recomandat realizarea unei cercetări arheologice preventive.

Potrivit muzeografului dr. Paul Ciobotaru, vasul în care a fost depus tezaurul monetar este de dimensiuni mari, confecționat din pastă cenușie cu mica argintie în compoziție. Buza este ușor răsfrântă, rotunjită cu șănțuire la interior pentru fixarea capacului. Corpul canelat, bombat în zona diametrului maxim, se subțiază spre bază, care este plană. Toarta ce se prinde de buză și de zona diametrului maxim este lamelară în secțiune. Vasul datează de la sfârșitul veacului al XVII-lea și începutul celui următor.

Monedele au fost bătute în bănăria de la Suceava în timpul domnitorului Moldovei Eust(r)atie Dabija (1661-1665), de către Titus Livius Boratini. În secolul al XVII-lea, turcii și tătarii calcă Moldova, pradă și ard toată Țara de Jos, pustiind târgul Tecuci, obligându-i pe localnici să se refugieze prin pădurile din zona Nicorești. Cu acest prilej, trebuie să fi fost îngropat și acest tezaur monetar. Monedele ce compun acest depozit sunt de tip Solidus (șilingi), imitații după emisiunile suedeze, poloneze, brandenburgheze, dar și monede originale poloneze și lituaniene.

Citit 1166 ori Ultima modificare Luni, 13 Mai 2024 10:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.