Peste 10.000 de lieşteni s-au bucurat, potrivit organizatorilor, de surprizele pregătite de Zilele Comunei Lieşti, sărbătoare populară care a avut loc pe 25 și 26 mai 2024, oamenii umplând în ambele zile spațiul alocat evenimentului.
La o privire de ansamblu...
Puzderie de tarabe cu negustori de tot felul au bătut recordul vânzărilor după spusele unora. Multe ofereau pistoale şi puști de jucărie pentru copii, semn că războiul adulților e pe aproape. Puteai face poze la 20 de lei, cu gigantice păpuși de pluș, unele cu conținut uman, care chiar te aduceau de mână la cel care făcea poze. Contra cinci lei, dacă dărâmai cu mingea o piramidă de cutii de tablă jerpelite de hârjoana cu norocul, te alegeai cu o sticlă de bere la doi litri, vin spumant sau suc.
Ruleta din lemn nerindeluit era prezentă, deservită de un bătrân pensionar, fost învățător, necăjit că mușteriii neîndemânatici, profitând că în zonă nu erau jandarmi, s-au servit cu şampania fără să-și fi cucerit acest drept cu precizia aruncării. Aproape jumătate din cei ce umpleau aleile, scaunele caruselului, buzunarele cu acadele, erau familii de rromi îmbrăcați în haine strălucitoare și deosebit de curate, ale căror soţii şi fete etalau cu seninătate și firesc obișnuita inflație de podoabe din aur. Îi găseai cu copiii în roata care, la Liești, înfrunta, cu cei trei metri ai ei, văzduhul.
Zecile de tarabe cu bere, mici şi friptură, erau toate asaltate de lungi și neostoite cozi. Negustorii din spatele lor sunt obișnuiți ai târgurilor, nu numai din județ, dar chiar din țară.
De prin scenă adunate
În prima zi au cântat și dansat mai mulți tineri și copii dintre care cel mai ovaționat a fost ansamblul local "Cununița satului". Au susținut recitaluri Laura și Mira, dar toți așteptau cu nerăbdare artileria grea a artiștilor de a doua zi.
Pe 26 festivitatea de premiere din deschidere a onorat, cu tort și diplome, personalități ale satului, profesori, politicieni, dar mai ales perechi pe care nici timpul, nici năvălnicia tinereții, nici marea criză a vârstei de mijloc nu au reușit să le separe nici după 50 de ani.
A urmat artista Mioara Velicu, plină de viață și umor, a cântat, a spus bancuri cu perdea și a făcut un exercițiu public de mărturisire a păcatelor. A recunoscut în fața jandarmilor înarmați până în dinți un jaf comis în Italia asupra lui Nicolae Guță. Manelistul îi captase tot auditoriul, iar la ea nu mai apărea decât din când în când vreun rătăcit. Așa de tare s-a necăjit, că a dat-o pe manele, ușurându-l pe Guță de insuficient fidelizații săi admiratori ocazionali.
A acompaniat-o cu o cadență perfectă de orologii elvețiene, acordate melodic, orchestra moldovenească a fraților Advahov. Dacă ai fi închis ochii, n-ai fi zis că nu e o orchestră simfonică, una care a preluat în repertoriu muzică populară românească. Dacă-i deschideai, vedeai dirijorul cu bagheta despre care jurai că-i magică. M-am uitat atent la fiecare instrumentist, interpretau melodii pe care exersaseră de mii de ori și te așteptai să fie demult o placidă rutină pentru fiecare. Dar figura lor reflecta atâta emoție câtă ar fi trezit în ei prima atingere adolescentină a unui instrument muzical. Igor Caciuc n-a făcut decât să confirme excelența de peste Prut.
O mărturisire ca un păcat
Emilia Ghinescu a făcut un spectacol în desăvârșit contrast cu firava aparență. I-a alergat prin portativ pe muzicienii moldoveni astfel încât publicul oscila între compătimire și admirație. La sfârșit a recunoscut că nu a cântat nicio melodie dintre cele convenite cu orchestra, dar spre cinstea lor, nimeni nu a realizat că artiștii instrumentiști improvizau și o făceau de-a dreptul admirabil. Dirijorul s-a plâns, mai în glumă, mai în serios, că nu s-a cântat pe note, iar Emilia Ghinescu i-a aplicat prompt corecția, avertizându-l că în România se cântă nu pe note, ci pe... bancnote. Pe multe dintre ele nu le-a calculat însă în favoarea ei, cel puțin pe durata căderii instalației de sonorizare, când chiar a fost nevoită să se facă auzită până departe. S-a răzbunat crunt, aruncând toți bărbații din marea masă prezentă într-o profundă neliniște viscerală anunțând că, de un an, e o femeie singură, dar nehotărâtă. Acesta a fost momentul în care cei mai hard rock dintre bărbații prezenți au început să viseze, cu iubitele de mână, pe note, în registru folcloric.
De la agonie la extaz
Așa a preluat Smiley un auditoriu sedus și abandonat, inert și chiar puțin îndărătnic. După câteva minute părea că se dă bătut, dar era doar o părere. Ușor, ușor, vocea și personalitatea lui au luat în stăpânire acea uriașă masă de oameni pe care a modelat-o ca pe o plastilină ascultătoare până ce, de la primul până la ultimul, oamenii îi cântau melodiile, tonul dându-l într-adevăr zecile de fetele cocoțate pe umerii iubiților de unde cântau și visau la Smiley fără niciun ascunziș. Nici focul de artificii care a urmat recitalului, parcă nu și-a înălțat provocarea până la înălțimea de la care s-ar fi putut concura cu îndrăgitul artist. Sărbătoarea de la Liești a fost la fel de reușită pe cât o consideră gurile rele de scumpă.
