Ucrainean cu certificat fals, la volanul unui camion

Ucrainean cu certificat fals, la volanul unui camion
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați - rutier efectuează cercetări în privința unui șofer de automarfar, cu cetățenie ucraineană, care a prezentat la control un certificat de competență profesională fals. Pe 19 iulie, în jurul orei 13.30, bărbatul, în vârstă de 65 de ani, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din România, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, ambele vehicule fiind înmatriculate în Ucraina. La control, conducătorul automarfarului a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina, care a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitate. Polițiștii de frontieră au constatat, în urma verificărilor, că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Acum, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile care se impun.

Citit 6676 ori Ultima modificare Marți, 23 Iulie 2024 09:08

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de @florin
    Marți, 23 Iulie 2024 10:52
    86.124.202.***
    Haida,de! Da' pe rumunski țap-țarap care dau cu tirul plin cu păpușoi cu 80km/h pe la Cuza Vodă, Pechea,de exemplu,nu-i vede nimeni? Legenda : Așa ne spuneau rușii / polonezii care aveau tarabe la Istanbul,în primii ani după '89,pentru că toți românii le furau blugi și adidași
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.