Card pentru repartitoare, destinat familiilor vulnerabile

Card pentru repartitoare, destinat familiilor vulnerabile
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Familiile vulnerabile vor putea primi un ajutor de până la 750 de lei pentru montarea repartitoarelor de căldură, potrivit unui program al Ministerului Energiei în valoare totală de 375 milioane de lei.

„Prin alocarea unui buget de aproape 400 milioane de lei şi implementarea unor soluţii eficiente, cum sunt sistemele de repartitoare pentru energie termică, ne propunem să facem paşi reali către eficientizarea energetică a tuturor gospodăriilor. Ne dorim ca fiecare familie vulnerabilă să poată beneficia de facturi mai mici şi de un control mai precis asupra consumului de energie”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Sprijinul este destinat familiilor şi persoanelor care locuiesc în imobile de tip condominiu şi care au venituri lunare egale sau mai mici de 2.000 de lei. Fiecare gospodărie eligibilă poate primi un sprijin de maximum 750 de lei, utilizabil pentru achiziţia şi montarea sistemelor de repartizare, până la 31 decembrie 2025.

Fondurile vor fi alocate prin intermediul unui „card pentru repartitoare”, distribuit prin Poşta Română.

Citit 774 ori Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2024 15:39

1 comentariu

  • postat de dgi
    Marți, 19 Noiembrie 2024 09:59
    81.196.245.***
    Prostie si interes material. Banii trebuiau investiti in echilibrarea instalatiilor si in corectarea montarii gresite. Montate corect pot evidentia just energia. In Galati, si nu numai, repartitoarele inseamna furt intre locatari si multe nemultumuri. Tara arde si politicul se piaptana.
    0
    9

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.