După un început de săptămână cu temperaturi scăzute, vremea va începe să se încălzească, iar de luni se vor înregistra temperaturi de vară, situate în jurul a 25 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
De vineri, 21 martie, temperaturile vor continua să crească, iar în weekend vor ajunge la 19 grade în majoritatea regiunilor. În vestul ţării, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi la munte.
Începând de luni, 24 martie, meteorologii estimează o vreme deosebit de caldă, care se va menţine în toată ultima decadă a lunii martie. Temperaturile maxime vor atinge 24-25 de grade, valori specifice unei zile de vară.
În această perioadă, se vor semnala averse de ploaie, pe alocuri însemnate cantitativ, la început în vestul, centrul şi nordul ţării, apoi local şi în celelalte regiuni.
Potrivit meteorologilor, până la sfârşitul lunii martie nu vor mai fi temperaturi scăzute, nici măcar în timpul nopţilor.