Poza zilei. Cui îi mai trebuie borduri de granit

Poza zilei. Cui îi mai trebuie borduri de granit
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Mă întreba cineva, zilele trecute, de unde mai găsim subiecte pentru rubrica asta. Păi, e simplu, o parte ni le trimit gălăţenii, dar, de cele mai multe, ne împiedicăm de ele pe stradă, ca să spun aşa, uneori chiar la propriu.

Este şi cazul imaginilor zilei de astăzi, surprinse înainte de staţia de autobuz de la Direcţia Agricolă, chiar în dreptul Piaţetei Florilor de Tei. Cineva, nu ştim cine, a făcut pe aici o lucrare, ori a îngropat cabluri, ori a schimbat niscai ţevi, nu se ştie. Cert este că, în graba de a readuce terenul la starea anterioară, aşa cum este obligaţia oricărei firme care execută lucrări pe domeniul public, bordurile masive de granit care existau în zonă (şi care, se ştie, au mai fost subiectul dezbaterilor în oraş) au fost îngropate în pământ şi aproape complet acoperite cu mixtură asfaltică, astfel încât aproape nici nu se mai cunoaşte că există.

Dar, vă spun eu, sunt acolo, sucite şi poziţionate pe cant, ridicând din loc în loc asfaltul proaspăt pus, numai bune să îţi rupi gâtul împiedicându-te în ele, dar în niciun caz să îndeplinească menirea pentru care fuseseră instalate. Sperăm să vadă cine trebuie şi să remedieze situaţia.

Citit 5059 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2025 14:20

2 comentarii

  • postat de Dan
    Marți, 25 Martie 2025 07:53
    86.124.201.***
    Aice se vede adevarata valoare a administratiei galatene, votata doar de pomanagii,calicii si bugetarii orasului.
    3
    14
  • Luni, 24 Martie 2025 20:25
    128.127.119.***
    Parca i o strada din Gaza dupa bombardment.
    1
    28

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro