Pelerinajul de Florii, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Pelerinajul de Florii, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Sâmbătă, 12 aprilie, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galați, Brăila și Tecuci, precum și în alte localități din cele două județe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos sa desfășurat tradiționalul Pelerinaj de Florii, care amintește de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Iisus Hristos.

În oraşul de reşedinţă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, foarte mulţi gălăţeni, de copii şi tineri, până la vârstnici sau chiar persoane cu dizabilităţi s-au adunat în faţa bisericii „Vovidenia“ pentru a participa la procesiune tradiţională. Calea Domnească a prins viață prin șirul nesfârșit de preoți și pelerini care s-au îndreptat spre Catedrala arhiepiscopală, intonând troparul sărbătorii și alte cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

Pe esplanada Catedralei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre minunea învierii lui Lazăr. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit preoțimii și bunilor credincioși din cele două județe ale Eparhiei pentru numărul mare de participanți la pelerinajul care a adus Ierusalimul ceresc nu numai în biserici și pe străzi, dar și în sufletele și în casele noastre. În continuare, ierarhul locului a sfinţit Icoana Intrării Domnului în Ierusalim şi a săvârşit slujba de binecuvântare a stâlpărilor.

Programul a continuat cu premiera elevilor olimpici din judeţul Galaţi şi cu slujba Privegherii. Participarea tinerilor, a elevilor din școlile și liceele Arhiepiscopiei Dunării de Jos, alături de părinții lor, de cadrele didactice și sluji Sfintelor Altare sector, înainte de toate, un de speranță și o manifestare plenară a dragostei creștine în interiorul Bisericii, se arată într-un comunicat la Arhiepiscopiei.

Și în municipiul Tecuci foarte mulți clerici și credincioși au participat la Pelerinalul de Florii, desfășurarea anul acesta a bisericii ”Înălțarea Domnului” până la Catedrala ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din centrul orașului.

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, pelerinajul desfăşurării şi în alte centre devenite deja tradiţionale, precum cele din localităţile Târgu Bujor, Corod, Matca, Lieşti-Buceşti-Şerbăneşti, Bereşti, Pechea, Tudor Vladimirescu, Nicoreşti, Toflea, Însurăţei, Făurei şi Ianca.

Citit 1007 ori Ultima modificare Duminică, 13 Aprilie 2025 18:23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro