Jandarmeria Galați - misiuni mai multe, resurse mai puține. Buget limitat pentru forțele de ordine

Jandarmeria Galați - misiuni mai multe, resurse mai puține. Buget limitat pentru forțele de ordine
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Deși activitatea Jandarmeriei Galați s-a intensificat semnificativ pe parcursul anului 2024, neajunsurile logistice și financiare pun în pericol capacitatea de reacție a forțelor de ordine.

Conform unei analize a activităților de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice în județul Galați, întocmită de generalul de brigadă Florin Simionel, inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Galați, anul 2024 a fost unul cu misiuni numeroase, diversificate și solicitante. Cu toate acestea, instituția se confruntă cu probleme majore, care riscă să afecteze eficiența intervențiilor.

Mii de misiuni, cu personal insuficient

În 2024, Jandarmeria Galați a desfășurat 5.357 de misiuni, cu 1,4% mai multe decât în 2023. Creșterea a fost influențată de desfășurarea celor trei tururi de scrutin electoral, participarea în cadrul Planului „Blocada” alături de Poliție, dar și intervențiile din zonele afectate de inundații.

Cu toate acestea, forța de intervenție funcționează la limită. La finalul anului trecut, instituția înregistra un deficit de personal de 25,67%, un record negativ fără precedent, resimțit pe toate liniile de activitate.

„Este principala greutate cu care ne confruntăm”, precizează în raport generalul Simionel.

Lipsesc dotări critice, inclusiv veste antiglonț

Pe lângă lipsa de personal, jandarmii gălățeni duc lipsă de echipamente esențiale pentru protejarea populației și a efectivelor proprii. În condițiile în care evenimentele publice atrag tot mai mulți participanți, iar riscurile de securitate cresc, Jandarmeria are nevoie urgentă de patru seturi de bariere anti-ramming - dispozitive care pot preveni pătrunderea unui autovehicul în mulțime, reducând riscul unor atacuri de tip terorist. Totodată, sunt necesare 20 de veste antiglonț tip plate-carrier pentru intervențiile de luptă antiteroristă și protecția personalului.

Din păcate, bugetul alocat unității nu prevede fonduri pentru dotări, iar achizițiile vor depinde de sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei municipiului Galați.

Nici locuri de parcare nu sunt

Un alt neajuns, aparent banal dar cu impact operațional direct, este lipsa unui spațiu de parcare pentru personalul unității. În cazuri de urgență, când este necesară mobilizarea rapidă a efectivelor, lipsa unui astfel de spațiu compromite viteza de reacție.

Soluția ar putea veni prin preluarea unui teren de aproximativ 4.000 mp, aflat în vecinătatea unității, din administrarea Consiliului Județean Galați. În lipsa acestei extinderi, avertizează conducerea IJJ, „capacitatea operațională a unității ar fi semnificativ afectată”.

Misiuni variate și angajament constant

Din cele peste 5.357 de misiuni desfășurate, 3.795 au fost misiuni de menținere a ordinii publice, 309 misiuni de asigurare a ordinii, 412 acțiuni în cooperare cu alte instituții și 293 de acțiuni în context electoral. De asemenea, 25 de acțiuni au fost încadrate la capitolul „acțiuni speciale”, iar Plutonul 1 Intervenție Antiteroristă a asigurat 287 de rezerve de intervenție.

„Anul 2024 a fost unul în care am gestionat misiuni complexe, de la prevenirea infracționalității până la salvarea de persoane în situații extreme”, subliniază generalul Florin Simionel.

Viitor cu speranță, dar și cu incertitudini

În ciuda dificultăților evidente, conducerea Jandarmeriei Galați își menține obiectivele ambițioase pentru viitor. „Ne dorim o structură flexibilă, eficientă și capabilă să răspundă rapid noilor provocări. Sperăm să rămânem un partener de încredere pentru comunitate”, declară Simionel Florin.

Până atunci, însă, rămâne de văzut în ce măsură autoritățile locale și centrale vor răspunde apelului unei instituții care, deși prezentă constant la datorie, funcționează cu resurse mult sub necesar.

Citit 211 ori Ultima modificare Vineri, 09 Mai 2025 23:33

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro