Direcția de Sănătate Publică Galați (DSP) a anunțat că, în data de 15 septembrie, a fost confirmat un focar de pestă porcină africană în satul Aldești, din comuna Berești-Meria.
Patru porci dintr-o gospodărie privată au fost depistați cu boala și sacrificați, autoritățile luând imediat măsurile prevăzute de legislația națională și europeană.
Potrivit informațiilor oficiale, au fost recoltate probe pentru analize de laborator, s-au instituit restricții privind mi ...
Industria cărnii de porc din România, în colaps
Miercuri, 09 Iulie 2025 20:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) trage un semnal de alarmă privind situația gravă din sectorul suin. Într-un comunicat transmis autorităților, organizația solicită măsuri rapide și ferme pentru combaterea pestei porcine africane (PPA), boală care a lovit sever industria începând din anul 2017 și care continuă să aibă efecte dezastruoase asupra producției interne, conform Agerpres.
România a ajuns, în ultimul deceniu, cel mai mare importator de ...