Combinatul Siderurgic Liberty Galați a raportat pe 2022 o pierdere de peste 821,58 milioane de lei (echivalentul a peste 165 milioane de euro - n.r.), potrivit datelor centralizate de Ministerul Finanțelor
Acest rezultat vine după ce, în anul precedent, combinatul siderurgic a avut un profit net de 1,36 miliarde de lei.
Anul 2022 a fost dificil pentru industria siderurgică, în condițiile în care piața globală a cunoscut o volatilitate crescută, determinată de factori geopolitici și macroeconomici, în special ca efect al războiului din Ucraina.
"Motoarele economice" la nivel european au fost mult încetinite ca efect al creșterii prețurilor la energie, al perturbării lanțurilor de aprovizionare sau stagnării unor proiecte de infrastructură. La toate acestea s-au adăugat importurile de oțel ieftin din afara Uniunii Europene, chiar dacă acesta nu respectă aceleași standarde de reglementare precum cele din unitățile europene.
În aceste condiții, Combinatul Liberty Galați a atins în 2022 o cifră de afaceri de 7,91 miliarde de lei. Pe de altă parte, compania a raportat venituri de 8,93 miliarde de lei și cheltuieli de 9,72 miliarde de lei. Una peste alta, anul financiar a fost încheiat cu o pierdere de 821,58 milioane de lei.
Numărul mediu de salariaţi în 2022 a fost de 5.066 de persoane, comparativ cu 4.987 în 2021. Activele imobilizate se ridicau la 1,7 miliarde de lei, iar datoriile la 2,2 miliarde de lei. În 2021, compania avea datorii de 1,7 miliarde de lei.
După cum v-am informat în paginile ziarului "Viața liberă", evoluțiile de pe piață au determinat conducerea combinatului să oprească Furnalul nr. 5, în perioada decembrie 2022 - martie 2023, pentru realizarea unor lucrări de mentenanță și modernizare.
"În contextul dificil al pieței oțelului, vom continua să evaluăm zilnic toate opțiunile de producție. Având în vedere această situație a pieței, considerăm acum că este momentul oportun pentru a începe programul de mentenanță și îmbunătățiri în valoare de 18,3 milioane de lei la Furnalul 5. Este un program pe care l-am amânat în perioada în care piețele erau bune, dar, având în vedere că cererea de oțel în Europa rămâne scăzută, acum este cel mai potrivit moment pentru a face aceste îmbunătățiri. Am planificat acest program cu atenție, astfel încât să avem stocuri disponibile și să le putem livra în continuare clienţilor produsele noastre", declara pentru "Viața liberă", în decembrie 2022, Ajay Aggarwal, președintele Consiliului de Administrație Liberty Galați.
Rezultate comparative
Spre comparație, 2021 a fost și el un an tumultos pentru Combinatul Liberty Galați, pe fondul efectelor pandemiei de Covid-19, dar și al prăbușirii Greensill Capital, unul dintre principalii finanțatori al GFG Alliance, din care face parte și Liberty Steel. În același timp, contextul de piață a fost, per ansamblu, favorabil pentru Liberty Galați, care a reușit să atingă, la o cifră de afaceri de 9,37 miliarde de lei şi un profit-record de 1,36 miliarde de lei.
De asemenea, 2021 a fost și anul în care GFG Alliance și Comitetul de Restructurare și Transformare (RTC) al Liberty Steel Group au demarat un proces de recalibrare a afacerilor din siderurgie, axat pe concentrarea afacerilor în jurul "nucleului dur" al celor mai puternice unități pe care le deținea - Combinatul Siderurgic de la Galați și Combinatul Siderurgic de la Ostrava (Cehia).
În 2020, anul izbucnirii pandemiei de Covid-19 și al întreruperii activității dintr-o serie de sectoare economice, Liberty Galați a raportat la o cifră de afaceri de 4,66 miliarde de lei şi o pierdere de 51,32 milioane de lei.
În 2019, anul în care Liberty Group a preluat combinatul de la Galați de la Arcelor Mittal, la o cifră de afaceri de 5,07 miliarde de lei, a fost raportat un profit net de 28,82 milioane de lei.
Planuri de investiții
Dincolo de "cifrele" în sine, evoluția pieței oțelului este, pentru conducerea Liberty Galați, un argument în plus că planurile de transformare Greensteel trebuie accelerate. În acest context, în 2022, a fost semnat un acord pentru achiziția platformei siderurgice de ultimă generație de la producătorul sud-coreean KG Steel, aceasta urmând să fie transportată și instalată la Liberty Galați. De asemenea, tot în 2022, a fost lansată o licitație pentru achiziția a două cuptoare hibride cu arc electric.
În luna aprilie 2023, Ajay Aggarwal, președintele Consiliului de Administrație Liberty Galați, declara pentru "Viața liberă" că "printr-o investiție de până la un miliard de euro, planurile de transformare Greensteel vor ajuta Liberty Galați să aibă o amprentă neutră de carbon". "În prima fază, vom instala două cuptoare electrice - care ne vor permite să reciclăm fierul vechi în proporție de 100 la sută - și o instalație de reducere directă a fierului (DRI), care va utiliza inițial gaz natural, înainte de a face tranziția către hidrogenul verde, când amprenta de carbon va fi aproape zero. Vom adăuga un mini laminor integrat MI.DA, cu potențialul de a crește producția platformei siderurgice până la 4 milioane de tone pe an, volumul suplimentar fiind concentrat pe produsele lungi. În paralel, pregătim un parc fotovoltaic de 250 MW, care va alimenta cu energie regenerabilă platforma noastră siderurgică; în timp ce facem reconversia altor zone din cadrul combinatului pentru a crește capacitatea de producție a hidrogenului și de vânzare a energiei electrice înapoi în rețea. De asemenea, cercetăm producția de hidrogen la scară largă, utilizând energie regenerabilă produsă la nivel local", preciza Ajay Aggarwal.
În opinia conducerii combinatului, decarbonizarea siderurgiei este calea spre crearea unei industrii mai sustenabile și mai reziliente din punct de vedere economic.