Uite, ca o lance vine, ca o lance vine spre mine, ca o lance aruncată de Dumnezeu... (nu mă poate ocoli, n-o pot evita)... vai de oasele sufletului meu! Se apropie, o aud zbârnâind, şi o aud zbârnâind, însă n-o văd cum arată... (o ştiu din cărţi cu poveşti şi poezie)... vai de carnea mea minunată! Stau liniştit ca un obuz viu în Marele Război de Apărare a Limbii Române... cred că merit... (cu vârf şi îndesat)... ultimul cuvânt care rămâne! Gata, văd lancea, o sim ...

Da, sigur că da! am să mă duc şi la mama!... Chiar şi tata zice, nu să-mi răspundă şi să-şi exprime acordul în legătură cu intenţia mea, ci să-şi arate regretul că el nu se poate duce, merge greu, din ce în ce mai greu: da, sigur că da, du-te la maică-ta! du-te şi spune-i că sunt sănătos! şi nu cumva să-i spui altceva, că nu-i frumos! şi aprinde-i o lumânare şi din partea mea! uite, îţi dau nişte gologani, aşa, să fie plătit, cum ştii că este obiceiul! apri ...

Dau rochii de mireasă, dau ieftin, mai nimic vă costă slăbiciunea splendorii pentru care aţi plâns în dorul lelei şi aţi murit în frig şi aţi mâncat iluzii-nainte de culcare!   Sunt rochii cu beteală, cu stele, cu lipici, croite pe conturul sabinelor antice, sunt rochii după care ar căuta furnici şi tristul Schopenhauer, şi ateistul Nietszche!   Luaţi, fără sfială...am scurte, am şi lungi, am late şi înalte, vremelnice, eterne... luaţi, să vă ajungă de-acum până ...

Când am ajuns în ograda cu troscot şi tei, tata se uita la cer. Sigur, credea că de acolo vine drumul/cărarea spre casă, spre acasă. Se uita fără vorbă, cu ochii mai albaştri decât cerul la care se uita. Chiar mă vedeam în ochii lui cum mă apropii de el, îndepărtându-mă, parcă. În ogradă şi în jurul ei, toate substantivele sunt proprii şi toate sunt la locul lor. Toate verbele ard mocnit, sub liniştea trează de la facerea lumii. Adjectivele sunt frumoase, toate. Interj ...

Eu, când vreau să mănânc pere, nu mă ating de mere nici să mă rogi, nici să mă pici cu ceară. Nici măcar mere interzise nu poftesc, deşi sunt mult mai tentante, da? Eu, când vreau să mănânc pere, şi n-am, încerc să caut undeva, cât mai aproape de locul în care stau şi nu mi-i poftă de mere. Să aflu pomul ne/lăudat cât mai aproape, fiindcă, la vârsta mea ne/meritată, metaforic vorbind, ceastă râvnă mă poate scăpa mortăciune dacă poamele sunt departe...Sigur că ...

Şi ce mai răz/bat clopotele catedralei de alături (un câine latră la eternitate)... se sfârşeşte ultima noapte de dragoste, plecarea umblă cu mâinile dezlegate!...   Dorm singur, visez singur...se face că numai tu vii şi sfinţeşti catedrala de alături... şi cu lacrimile tale a tot iertătoare mături păcatele, pe toate le mături!   Mături frumos, frumoaso...cu milă mături prin altarul ostenit şi somnolent, mături prin visele mele de dragoste... pe când plecarea ...

Uite: văd un om fără picioare.../ stă şi tace într-un cărucior... lângă el, pe bancă, o femeie/ naltă stă picior peste picior! Uite: omul ăsta nici nu cere.../ nici nu am să-i dau măcar un leu... cer femeii să mă împrumute,/ până mâine, pentru omul meu! Uite: bate vântul, văd că bate/ dinspre om spre mine, poate-aud ce înseamnă să nu ai picioare/ nici măcar de frasin sau agud! Uite: n-am ce zice, n-am ce face.../ nici femeia asta n-are bani... merg la ea, zadarnic...� ...

Două cocoane se năpustesc pe scară, mai-mai să culce autobuzul şi să belească pozele cu fotbalişti. Se năpustesc şi-şi distribuie ochii în toată încăperea, poate află scaune goale. Şi află chiar unde sunt câte două scaune faţă în faţă, pe stânga urâtului de tablă. Mare bucurie şi mare izbândă şi mare ispravă pe capul lor. Două fotolii libere, alăturate, numai bune pentru două guralive matinale, cam prea guralive, zic (şi) eu. Iată-le, se aşează furtunos, f ...

Stau sub steauă şi-mi cad...(printre gânduri ascunse) din salcâmi şi din tei, niagare de frunze... cele gânduri că ea...(frumuseţe bizară)... mâine-ncepe încet şi mereu să mă doară despre cum a căzut...(mică, sfântă, sfărmată)... însă nu a murit, n-a murit niciodată!   O mai văd şi acum...pe-o subţire înaltă de salcâm şi de tei: ce splendoare vivaldă şi ce cânt straşnic, blând...(lung sfărmându-se-n sine, şi născându-se iar)...mult curgând peste min ...

Dragul meu prieten, nu mai încape nici o vorbă, nici o îndoială şi nici o amânare: curând, cred că începe. Ce, "cred", sunt sigur! Cred şi sunt sigur că eşti pregătit (şi tu) pentru această importantă începere. Eu, chiar astăzi, mi-am comandat costum de mire, mai ales că niciodată nu am mai fost un acest fel de mire. Chiar astăzi mi-am tăiat unghiile. Unghiile care m-au ajutat în fiecare zi, de la naştere încoace, să mă caţăr până la sărutul cestei mirese subţiri ...