Un singur pescar român a accesat fonduri europene

Marți, 05 Septembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Doar unul din cei aproximativ 3.000 de pescari din România a accesat fonduri europene prin cele 22 de grupuri locale de acţiune (Fisheries Local Action Group - FLAG) finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020, iar conducerea Autorităţii de Management pentru programul european speră ca în exerciţiul financiar 2021-2027 măcar câteva zeci de pescari să-i urmeze exemplul.Totuși, directorul adjunct al Autorităţii de Management, Gheorghe V ...

Avalanșă de cereri de azil în statele Uniunii Europene

Marți, 05 Septembrie 2023 17:01 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Numărul cererilor de azil înregistrate în statele Uniunii Europene, Elveţia şi Norvegia, în primul semestru al acestui an a crescut cu 28 la sută faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022, a anunţat Agenţia pentru azil a Uniunii Europene, informează AFP. Conform Agenţiei UE, 519.000 de cereri de azil au fost depuse în primele şase luni ale anului şi se estimează că, "potrivit tendinţelor actuale, numărul cererilor ar putea depăşi 1 milion până la sfârşitul anului". Cei mai ...

Nu va exista testare în masă antidrog a elevilor

Marți, 05 Septembrie 2023 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat marţi că nu va sprijini testarea antidrog în masă a elevilor, ci va sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare a substanţelor psihoactive. "Vom lucra numai împreună cu părinţii. Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii. Siguranţa fizică a copiilor este foarte importantă, iar implicarea autorităţilor locale şi a colegilor de la MAI este esenţială", a spus ministrul ...
Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a fost testată pozitiv la COVID-19, a anunţat Casa Albă, precizând că preşedintele Joe Biden a fost testat negativ, scrie AFP. Prima Doamnă, în vârstă de 72 de ani, are doar simptome uşoare, a indicat biroul ei, şi va rămâne la reşedinţa cuplului, în Rehoboth Beach, statul Delaware. Jill Biden a mai fost testată pozitiv la COVID-19 cu un an în urmă. Preşedintele Biden, 80 de ani, a fost testat negativ la COVID-19 luni seară, a ind ...

Popasuri duhovnicești pentru 50 de copii din localitatea Matca

Miercuri, 06 Septembrie 2023 07:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul programului eparhial pentru tineri ,,Vacanța din pridvorul Bisericii”, 50 de copii din parohiile din Matca au participat, pe 4 septembrie, la un pelerinaj de folosință pentru formarea lor duhovnicească, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Însoțiți de preoții parohi, copiii și-au început periplul la Mănăstirea ”Naşterea Maicii Domnului” din Cudalbi, iar ulterior au trecut Dunărea și au poposit la Mănăstirea Măcin și la Mănăstirea ”Izvorul Tămăduir ...

Șofer ”motivat” cu pastile, prins în trafic

Marți, 05 Septembrie 2023 16:11 | Publicat în TRAFIC
Încă un conducător auto din Galați a intrat în categoria șoferilor penali după ce a fost depistat la volanul mașinii, sub influența unor droguri de mare risc. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a întâlnit cu polițiștii în jurul orei 3,00, pe strada Siderurgiștilor. Echipajul care l-a tras pe dreapta a observat comportamentul anormal al șoferului, în urma testului reieșind că acesta ar fi consumat metamfetamine. Șoferul a fost dus la spital pentru analize care să confirm ...
Infanteria ușoară ucraineană a avansat pe poziții dincolo de șanțurile antitanc și de obstacolele antiblindate de tip „dinți de dragon" care alcătuiesc actualul palier defensiv rusesc în fața avansului ucrainean în vestul regiunii Zaporojie, iar forțele ucrainene intenționează probabil să mențină aceste poziții, spune Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare. Institutul subliniază totuși că la acest moment nu este pregătit să afirme că forțe ...
Premierul Marcel Ciolacu a precizat, marți, că, până la finele lunii, Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru pachetul de măsuri fiscal-bugetare. "Continuăm să scriem actul normativ, pe urmă va fi pus în transparenţă, cum este normal. (...) Până la finalul lunii terminăm tot circuitul, inclusiv asumarea răspunderii în Parlament. Şi să vedem dacă mai este nevoie de anumite ordonanţe de completare", a arătat Ciolacu, într-o declaraţie acordată presei.Premierul a mai pr ...

Există Champions League și pe gheața europeană

Sâmbătă, 09 Septembrie 2023 15:00 | Publicat în SPORT
Pe final de vară, a debutat o nouă ediție a Ligii Campionilor (CHL) la hochei pe gheață. Competiția are o vechime de un deceniu, fiind întreruptă doar în sezonul 2020-2021, evident din cauza pandemiei. La start, într-o serie unică de 24 de competitori se află patru cluburi din Finlanda, asta și datorită prezenței suplimentare a campioanei en-titre Tappara Tampere, câte trei din Cehia, Elveția, Germania și Suedia, două din Austria și alte șase cluburi ce provin din Danemarca ...
Americanul Sepp Kuss (Jumbo Visma) a început în tricoul roșu al liderului la general a doua săptămână din Vuelta 2023. Acest lucru poate părea surprinzător, atâta vreme cât echipa olandeză îi are printre protagoniștii din acest an pe câștigătorul din Giro, slovenul Primoz Roglic, dar și pe dublul campion al Turului Franței, danezul Jonas Vingegaard. În plus, cu mare foame de revanșă după ghinioanele din Italia, la ediția din acest an a Turului Spaniei participă și copil ...
Pagina 934 din 1090