”În oraşul care se duce la vale... ” | Bani publici, câştigaţi în familie
Foto: Iulia Kelt

”În oraşul care se duce la vale... ” | Bani publici, câştigaţi în familie
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Este de notorietate faptul că societăţile Citadina ’98 SA şi Lemacons SRL nu sunt rivale, ci au strânse legături, fiind parte a uriaşei afaceri create de Corneliu Istrate.

În 2018, valoarea cumulată a contractelor adjudecate în urma licitaţiilor de Lemacons, ca lider de asociere, se ridică la 13.825.433 de lei fără TVA, adică mai bine de 3 milioane de euro. În ceea ce priveşte Citadina ’98, valoarea totală a celor două contracte adjudecate ajunge 5.091.897 de lei fără TVA, adică peste un milion de euro. Însumând cifrele, deducem lesne că cele două firme vor câştiga, împreună, nu mai puţin de 18.917.330 de lei fără TVA, o sumă deloc de neglijat!

Mai ales dacă punem la socoteală şi banii care vor reveni Lemacons de pe urma contractelor în care Tancrad este lider de asociere, iar ea, doar asociat.

Nu mai puţin adevărat este că atât Citadina, cât şi Lemacons figurează, de ani buni, printre marile câştigătoare de cursă lungă ale licitaţiilor importante organizate de Primăria municipiului Galaţi şi nu numai!

Paradox

În contradicţie cu toate datele publice potrivit cărora atât firma Citadina '98 SA, cât şi Lemacons SRL au de câştigat de pe urma contractelor pe bani publici cu Primăria Galaţi şi nu numai, vine declaraţia pe care fiul omului de afaceri Corneliu Istrate, Ionuţ Istrate, a făcut-o în publicaţia "Alternativa – Jurnalism fără mogul", ca justificare a faptului că tocmai au fost scoase la vânzare, pe OLX, importante active ale imperiului creat de tatăl său: complexul hotelier "Viva Club" şi nava pasager "Vega River": "Afacerile nu merg deloc bine în Galaţi. Oraşul se duce la vale".

Paradoxal, în oraşul care "se duce la vale", firmele familiei Istrate construiesc, în prezent, pe bani publici: o parcare multietajată cum este cea de la R5 din Mazepa I, scumpită a doua oară, modernizează străzi precum Dr. Carnabel şi Cerealelor şi restructurează urban zone întregi precum cea din Ţiglina I… Lucrări importante, aşa cum, mai bine sau mai rău, companiile familiei Istrate au realizat, de-a lungul anilor, în Galaţi.

Morala? Se pare că nu întotdeauna copiii se ridică la capacitatea managerială a părinţilor…

Cine câştigă ”partea leului” din contractele cu Primăria Galaţi. Top 10 [VEZI AICI]

Citit 13451 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Februarie 2019 14:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.