Bună dimineaţa, doamna mea Zorea
printre fantomatici aburi de cafea...
ieşi din somn visată, lungă şi zoreşti
să le torni (cafeauă) regilor în ceşti…
tocmai din strânsoarea celor adâncimi
vii s-aduci scrisoare pentru serafimi,
dar şi pentru demoni, chiar şi pentru cea
nevăzută, însă, negreşit, şi Ea,
printre regi, regine, printre noi şi voi…
(cea fără-nainte, cea fără-napoi!)...
Asta...(nevăzută, dar prezentă-n Tot)...
n-are plus şi minus, n-are sud şi nord,
n-are Niciodată, n-are nici Mereu
însă are-acelaşi (singur) Dumnezeu...
şi-i aduci scrisoare plină cu porunci
de la El...(Acela făr-acum şi-atunci,
cel care rosteşte: Eu Sânt Cel Ce Sânt...
apă, foc şi aer, taină şi pământ)...
Ea citeşte, plânge drept în zori de zi:
fără Viaţa voastră n-aş putea Trăi!
Torni fără de milă, mult, puţin, încet...
dacă vrei, răstoarnă-i şi celui poet
rătăcit, năprasnic, simplu şi urât...
poartă răzvrătirea inimii la gât,
poartă-n buzunare doar pelin de mai,
suflete înalte…(să le dea la cai)…
poartă nerăbdare n-ochii grâurii
când şi-ncepe oul viaţa-n ciocârlii...
poartă visuri-drumuri până-n Calea ta...
Bună dimineaţa, doamna mea Zorea!
