Aşa se vede dinspre depărtare:
frumos, citeţ, corect, gramatical...
şi tot la fel s-aude... mi se pare
că (nu) trăiesc, (nu) mor extemporal...
că totu-i rezonanţă a-ntâmplării
de a fi fost alăturea (din nou)
într-o s/clipire a deşertăciunii
şi-n strâmb-dreptatea altui scurt ecou:
ecoul (ne)greşit al celui care
pune lăcat şi cerber la-ntâmplare!
Aşa se vede dinspre-apropiere:
frumos, citeţ, corect, gramatical...
şi tot la fel s-aude... ce mă-ndeamnă
să nu regret căderea de pe cal?
ce piază-rea îmi şuşoteşte, iată,
să nu-mi stârnesc părerile de rău?!
ce inimă de piatră porunceşte
să-(mi) şterg din calea sufletului tău
tot ce răsare, tot ce nu răsare
şi-mi s/pune „interzis” la întâmplare?!
