Corabie cu pânze de păianjen/ am fost în largul lacrimilor tale.../ sare şi perle, farmec şi sirene,/ furtuni cuminţi şi valuri catedrale,/ recife mov, adâncuri fără număr,/ mister cât poate doamna Poezie,/ frumos cât ştie doar Necunoscutul,/ curat cât numai o Femeie ştie!
Corabie umplută cu mătăsuri/ am fost în largul sângelui de Miră.../ adeseori: gheţari, singurătate,/ clocot şi puls şi somn de păsări-liră.../ mai sus, chiar în strâmtoarea Carotidă,/ era să stric nişte furtuni banale,/ şi am trecut...când am ajuns la gene,/ m-am scufundat în lacrimile tale!
