Am scris pe o himeră... [când se lungeşte-n vale, pe flori de câmp, sub cerul ne/vrednic şi abis, şi cade (ne/greşită) în somnul ostenelii şi-n pofta ne/răbdării]... citez din ce am scris: "N-am rezistat acolo... şi m-am întors acasă, aici, printre nimicuri, la marginile tale... (am fost n-atâtea raiuri şi iaduri consacrate)... niciunde nu-i cum n-astea prea sfinte mahalale! În rai domneşte-un tartor trimis de Jos, cu acte falsificate-n valmă, de-un demiurg secret, în iad ...

(pentru Georgiana şi Ana, gălăţence din Italia, cititoare de "Viaţa liberă", La mulţi ani!) Jur pe Poezia mea de Onoare: sunteţi marmora lui Michelangelo şi enigma lui Da Vinci, sunteţi fiecare supra Tot şi Tot supra fiecare, sunteţi Dumnezei cu pestelcă şi Dumnezei cu opinci! Am vorbit cu lutierul din Cremona despre vioare... iar el zicea că visează şi ciopleşte numai lebede negre şi lebede albe cântând...! Domnule Stradivarius, Divina Tragedia nu moare când centurionul ...

Trebuie să aduc mulţumire Cuiva, chiar osanale, pentru că mi-a dat posibilitatea să trăiesc şi să las în urmă o copilărie curată, Indescriptibilă, spun. Chiar şi acum, cărările şi drumurile spre casa părintească îmi tulbură Alcătuirea aproape de sfârşit. Şi acum, când mă duc sau când mă întorc, mă ia de mână o pădure de salcâmi şi mă roagă să mai stau măcar preţ de o suflare prin frunze, prin păsări, prin râpi şi prin schit. Să mai stau şi să-mi rep ...

Gata... eu mă duc la domnişoara din trecutul sfânt... (încă prezent)... să-ţi aduc parfum, frumoasă doamnă, cel mai scump şi fin pe continent! Nu-i departe, fac doar o clipită, chiar îmi pare cum că nici nu plec!... Ce respect şi ce viteză are dorul/gândul meu de codobelc! Uite... sunt acolo (!) printre dealuri, prin poghiazuri... uite, am ajuns... nu mai cred că mi se pare, doamnă, când aici (!) nimica nu-i ascuns! Când aici (!) e totul în vedere, pe vedere, la vedere... ...

Gata, un pas... numai un pas mă desparte de splendoarea cu irisuri căprui, îndreptaţi spre asfinţit! Mi se pare că-n clipa asta n-o să mai am timp să mă pregătesc pentru întâlnire/descoperire! Mi se pare că nu sunt suficient de pregătit (şi gătit) să întâmpin/suport imprevizibilul, chiar dacă în toată abandonarea mea pe pământ, până acum, nu mi-a plăcut altceva mai mult decât surpriza şi necunoscutul! Până într-atât m-a ispitit "surprinderea" şi m-a ademenit "as ...

Fiindcă trebuie să plec la gară, să prind trenul de şase şi cinci, spre Galaţi! De asta mă trezesc! Şi ce vis cu fata pe marginea cărării, cu fata care mă roagă să-i scriu pe ochi despre linia vieţii şi despre linia iubirii!... Sigur că da! Mă trezesc şi plec! Şi, iată, sunt foarte-foarte aproape de fata care stă "puica" şi se uită peste pădurea "Sărata"! Da, ea este! Acea din vis! Care venea de la trenul de la trenul de două şi-un sfert, dinspre Galaţi! Şi care m-a ...

Se duce! se tot duce!... (se mai întoarce, oare?)... văd urme de adio şi urme de plecare... înjur/blestem să plece, şi strig, nu mă ascund: să plece tocmai unde nici margini nu mai sunt!... Mă uit: dă colţul, fuge, se pierde-n depărtare!... (să piară!... zic)... să piară această poamă, care m-a lepădat în clipă, m-a păcălit să cred că-s om... da-s nu ştiu cine, oricine... şi proclet! Un terchea-berchea-s... unu egal cu cei, cu cele cutare şi cutare... închis şi go ...

Am cunoscut-o pe marginea cărării spre gară. Era într-o dimineaţă, la ora când înrourarea încă mai păstrează acordurile ostenite ale privighetoarei, când aceste rotunduri de apă sfinţită cu bătaia lunii îmi arată-n oglindele lor cum ţăranii pământului se duc să îngrijească pământul ţăranilor, cum "fiecare început ascunde o continuare"... [bine zisa şi bine scrisa poetului Ioanid Romanescu, ieşeanul care a pecetluit impecabil (şi violent) cursul vieţii şi al mo ...

Acesta-i un timp când ceasul morţii merge în pustiu./ Şi se sufocă. Şi se dilată./ Şi n-are cine să i-l asculte şi să i-l întoarcă./ Şi moartea se usucă şi se micşorează./ Şi strigă la cer./ Şi cere îndurare./ Şi mi-i milă de ea cum se teme/ că nu mai este,/ că nu va mai fi niciodată.../ Şi cum zice adio şi rămas bun tuturor,/ cum se resemnează în oglindă/ şi cum aşteaptă să fie îngropată! Aceasta-i o vreme când mă sui (fără nici un fel frică)/ după ...

Tace. Nu mă priveşte. Ce-o să facă (biata, im/posibila femeie) cu-n naiv, cu-n mototol ca mine? Doar n-o să se apuce să-mi facă nu ştiu ce curte şi nu ştiu ce declaraţii prin parc! Doar n-o să se apuce să mă hărţuiască din punct de vedere! O fi aşteptând să încerc/încep eu? Nu cred! Mai degrabă cred că am de-a face cu Altceva, nu cu năzdrăvăniile care-mi huruie prin cap! Mai repede-mi vine să cred că sunt martorul unei bizarerii care va fi să-mi marcheze fizicul şi ...