Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Noul senat al Universităţii „Dunărea de Jos” este aproape constituit. Vineri au avut loc alegeri pentru desemnarea cadrelor didactice care vor face parte din această structură, în timp ce studenţii au fost desemnaţi sâmbătă. Pentru alegerea cadrelor didactice s-au prezentat la urne puţin peste jumătate din numărul celor cu drept de vot: 321 de persoane dintr-un total de 624 de cadre didactice cu drept de vot (51,4 la sută). Dintre cei prezenţi la vot, 82 la sută s-au declara ...
Bugetele societăţilor de interes local pentru 2012 şi estimările pe următorii doi ani vor fi supuse mâine aprobării Consiliului Local. Deşi Apaterm se află într-o situaţie incertă, la mâna judecătorilor, şi bugetul său va fi pe masa aleşilor. Iată ce şi-au propus managerii societăţilor Apaterm,  Transurb, Administraţia Pieţelor, Gospodărire Urbană şi directoarea regiei Zona Liberă, pentru acest an.   Apaterm Potrivit documentelor prezentate de Apaterm ...
Centrul de zi „Împreună” al Fundaţiei „Împreună” din Galaţi este un complex de servicii sociale ce îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice din Galaţi. Centrul a luat naştere în anul 1998. Începând din aprilie 2011, în cadrul Centrului de zi fiinţează şi Clubul Seniorilor. Scopul acestui club este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi facilitarea depăşirii dificultăţilor sociale cu care se confruntă. Pentru ...
O săptămână de zile atât i-a dat termen magistratul lui Nati Meir pentru ca acesta să vină în instanţă. Reamintim că pe 24 ianuarie, acesta nu a intrat în sala de judecata acolo unde ar fi trebuit să i se judece procesul în care este acuzat de trafic de influenţă alături de fiul său, Or Meir. Asta din cauză că a luat pastile şi a ajuns la urgenţe unde i s-au făcut spălături stomacale, după care s-a dispus internarea lui la Spitalul de Psihiatrie. La Galaţi, Nati Meir e ...
Cunoscut publicului de teatru român mai ales prin piesa „Cine se teme de Virginia Woolf”, scriitorul american Edward Albee este şi autorul unor opere mai puţin cunoscute, dar cel puţin la fel de complexe din punct de vedere al încărcăturii dramatice. Una dintre acestea, considerată de mulţi critici de teatru cea mai profundă operă a lui Albee, este piesa „Echilibru instabil”, care a avut avanpremiera vineri seara, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi. Tra ...

Nu degera, trebuie să votezi

Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Specialiştii se înghesuie în această perioadă să le dea sfaturi amărăştenilor de rând, doar n-o să credeţi că Patriciu sau Ţiriac se ridică dimineaţa din pat, deschid laptopul şi caută ponturi pentru a fenta gerul şi viscolul. Aşadar, populaţia care citeşte această rubrică să ştie că are de urmat câţiva paşi esenţiali ca să scape de răceli sau, şi mai grav, degerături: 1. Dacă sunteţi pensionar, nu ieşiţi din casă cu capul descoperit! Boc s-ar bucura s ...

Fabulă: Luce, Nasty şi cu Moşu’

Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în IN LUNG(U) ŞI-N LAT

* Mi-am dorit să comentez iarăşi pe marginea rumeguşului mental emanat de antrenorul lui Şahtior Doneţk. Spusese iarăşi că vatmanul este vinovat, că şi Dumnezeu putea să intervină în ultima clipă, dar mai bine îl las în universul său mititel. Nene Mircea Sandu, nu te plac defel, dar te felicit că nu l-ai (re)adus pe conu’ Il Luce la naţională! Pe lângă el, Piţurcă e locatar de chilie, frate! * Vestea-beton a săptămânii recent încheiate este victoria la dublu-mixt ...

"Oţelarii", corigenţi la limba rusă!

Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SPORT

* Jucătorii lui Dorinel Munteanu au ajuns la două înfrângeri în stagiul pe care îl desfăşoară în Cipru, adversarii din Rusia dovedindu-se infailibili în faţa campionilor României: 1-2 cu Mordovia Saransk, apoi 0-1 cu Volga Novgorod * Miza meciului a devenit însă, la un moment dat, diagnosticul brazilianului Didi, călcat ca de tractor pe laba piciorului OŢELUL GALAŢI – VOLGA NOVGOROD 0-1 (0-0)   Meci amical disputat sâmbătă în Larnaca (Cipru); A marcat: Maksimov ...

Casă deschisă pentru bătrânii străzii

Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE

Fundaţia de Sprijin a Vârstnicilor, în parteneriat cu Primăria Galaţi, dispune de un centru de primire în regim de urgenţă pentru bătrânii străzii, numit „Casă deschisă pentru Bătrânii Străzii”. Realizat între anii 2002-2003, cu ajutorul Consiliului Judeţului Galaţi, centrul a fost finanţat din bani europeni. În acest moment, poate găzdui 20 de vârstnici, în camere cu trei sau patru paturi. Personalul Fundaţiei identifică o parte dintre gălăţenii de vârsta a tr ...

30 ianuarie 2012

Luni, 30 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în CARICATURA ZILEI

...