Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Pictorul Bogatu îşi donează moara de vânt

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Pictorul Bogatu îşi donează moara de vânt
* Lucrările la Gospodăria Ţărănească a Văii Horincei vor începe peste două săptămâni * Trecută, ca iniţiativă a primarului comunei, printr-o şedinţă ordinară a Consiliului Local, Gospodăria Ţărănească a Văii Horincei, văzută ca viitor spaţiu muzeistic reprezentativ pentru zonă, îl scoate din nou în faţă pe Aurel Florea, „vioara nr. 1” de la Cavadineşti. Renunţându-se – justificat – la proiectul anterior, cel cu gospodăria tradiţională prevăzută s ...

Duminica celor 400

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Duminica celor 400
* Sărbătoare de la suprafaţa Pământului până acolo unde credem că ajung rugăciunile noastre * „Poftiţi, fraţilor întru credinţă, la cafea!” * Sub semnul Crucii, o „întâmplare” de dată recentă, semnificativă pentru Valea Horincei, legată strâns de viaţa creştinilor din Comăneşti – resfinţirea bisericii. Hramul ei, Sfinţii Voievozi. Încărcată de ani şi singură cu ţăranii din parohie şi teii ce străjuiesc aleea de la intrare. Zidită – atenţie! – ...
Avantajele şi dezavantajele vieţii de dincolo de Dunăre
Duminica aceasta, un grup de creştini din Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din Galaţi, în numele dragostei creştine, şi-au însoţit preotul paroh într-o misiune de caritate în Insula Mare a  Brăilei. La Băndoiu şi Măraşu, localităţi care sunt înfrăţite cu amintita parohie gălăţeană de mai mulţi ani. Localitatea are în componenţă şi satele Ţăcău, Măgureni şi Plopi şi nu distanţa e problema deplasării lor la oraş, cât mai ales lipsa infrastructurii. Sunt l ...

Fabrica de tractorişti a intrat în vacanţă

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Fabrica de tractorişti a intrat în vacanţă
* Inginerul Adrian Sfârlea, „tăticul” Centrului Transfrontalier de Pregătire Profesională Bereşti-Meria * La călduri mari, şi este cazul s-o spun, certificate de calificare importante, înmânate de directorul executiv al Camerei Agricole Galaţi, inginerul Floricel Dima, absolvenţilor cursului de calificare în meseria de tractorist de brazdă. 22 pentru arat, discuit, însămânţat, ierbicidat, prăşit, cosit şi recoltat mecanic! La capătul a 3 luni de pregătire – serioasă, ...
Cine o ajută pe Andreea Alisa Tagleru să ajungă la Iaşi?
* Pentru ajutorarea copilului Andreea Alisa Tagleru, în urma apelului nostru s-au adunat primele sume de bani * În vârstă de doar 8 ani, Andreea este dependentă de cei din jur. Nu poate să vorbească, nici să se exprime. Ea are hipoacuzie de percepţie neuro-senzorială bilaterală profundă congenitală, cu retard sever în dezvoltarea limbajului. Adică, are autism, fiind între persoanele cu handicap de gradul I.Mama sa vine cu rugămintea de a întinde o mână de ajutor pentru a pute ...

Mort şi uitat în casă

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Mort şi uitat în casă
Locatarii blocului T5 din Micro 19 nu au mai putut suporta mirosul care îi sufoca de o săptămână şi au chemat sâmbătă pompierii. „Pompierii au intervenit după-amiaza, la ora 17,50, la apartamentul numărul 42 al blocului. În casă se afla cadavrul unui pensionar în vârstă de 65 de ani, care decedase în urmă cu câteva zile. Cazul a fost preluat de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, care vor stabili, împreună cu echipa medicilor legişti, cauzele exacte ale morţii om ...

Să ne sfâşiem între noi!

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

A mai trecut un weekend a cărui poveste e stropită din belşug cu alcool şi condimentată cu violenţă! La Urgenţe au ajuns, ca de fiecare dată, vreo 4-5 gălăţeni cărora băutura li s-a lăsat în picioare înainte să li se urce la cap şi care au căzut pe stradă. Ţineţi cont de faptul că beţivii au viaţă grea pe căldura asta! Simţindu-se probabil vinovaţi că şi-au plesnit femeile în weekendul trecut, gălăţenii pe care sfârşitul de săptămâna i-a prins cu o falcă ...

Rutiera ne scutură de certificate şi permise

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Rutiera ne scutură de certificate şi permise
* Şoferii profesionişti din Galaţi riscă să rămână şi fără certificate de înmatriculare, şi fără permis * Iată ce ne pregăteşte Poliţia Rutieră pentru astăzi şi mâine: „La nivel naţional, Rutiera organizează împreună cu inspectorii registrului Auto Român o acţiune de depistare a maşinilor care au defecţiuni tehnice, punând accent în mod special pe maşinile care fac transport public de persoane”, a declarat comisarul Viorel Cojocaru (FOTO), purtătorul de cuv ...

Gălăţeni seceraţi de caniculă!

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Gălăţeni seceraţi de caniculă!
Dacă aţi ieşit zilele trecute din casă la orele amiezii, ştiţi foarte bine cum e să vă coaceţi minute în şir ca într-un cuptor, păşind pe asfaltul încins! Ieri, până la închiderea ediţiei, o singură vârstnică leşinase pe stradă, dar reuşise să îşi revină până la sosirea echipajului de ambulanţă. De fapt, se mai înregistraseră alte câteva cazuri de gălăţeni căzuţi în drum, dar rezistenţa acestora din urmă fusese slăbită de vreo câteva pahare de tări ...

Captură-record de ţigări gălăţene, la Brăila

Luni, 14 Iunie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Captură-record de ţigări gălăţene, la Brăila
* La toată afacerea, Buzăul pierde 190.000 de lei şi o maşină * Nu trece o zi fără ca Galaţiul să nu le dea de furcă oamenilor legii din judeţul vecin. Astfel, un agent de la Poliţia Comunală Jirlău, judeţul Brăila, a oprit la control, în trafic, maşina condusă de Leonard L., în vârstă de 26 de ani, din Buzău.Poliţistul a văzut în autoturism mai multe cutii pline cu pachete cu ţigări, iar adevărul a ieşit la iveală când şoferul nu a putut prezenta niciun act just ...