Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

150 de controale ale Gărzii de Mediu, în iulie

Miercuri, 06 August 2025 19:45 | Publicat în ECONOMIE

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat, pe parcursul lunii iulie, un total de 150 de controale, din care numai 44 planificate, la operatori economici din județ. Verificările au vizat respectarea legislației de mediu în domenii precum gestionarea deșeurilor, protecția solului, calitatea aerului și colaborarea cu alte instituții. În urma acestor acțiuni, comisarii de mediu gălățeni au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, din car ...

Poseidon din Brăila își caută „Mireasa”

Miercuri, 06 August 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA

* Concurent. „Sunt un tip intens, introvertit, dar și stăpân pe emoții și mă identific cu zeul Poseidon”, așa a început prezentarea brăileanul Sorin Puia, concurent la emisiunea „Mireasa” de la Antena 1. Tânărul spune că își dorește „o fată cu frica lui Dumnezeu”, care să nu fi fost căsătorită... dar nu l-ar deranja dacă a făcut videochat. Pasionat de sport, Sorin povestește că a practicat în copilărie fotbalul și 13 ani de dansuri populare, iar după absol ...

Primul ministru, acuzat de ”blat” cu ChatGPT

Miercuri, 06 August 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, este ținta criticilor după ce a recunoscut că folosește în mod regulat instrumente bazate pe inteligență artificială pentru a consulta o a doua opinie în activitatea sa de conducere a țării, relatează The Guardian, citat de Hotnews.ro. Kristersson, al cărui partid Moderat conduce coaliția de centru-dreapta aflată la guvernare în Suedia, a declarat că utilizează instrumente precum ChatGPT și serviciul francez LeChat. El a precizat c ...
Discreți sau vehemenți, iertători ori din contră, acuzatori, concilianți sau obiectivi cei mai importanți liderii politici ai Galațiului și-au făcut publice părerile despre funeraliile naționale organizate în memoria fostului președinte al României, Ion Iliescu. Vi le prezentăm pe cele mai relevante, în încercarea de a realiza o radiografie politică a evenimentului care domină atenția publică. Respect și omagiere Respect, regret și chiar omagiu se simte în tonul și pos ...

80 de ani la căderea primei bombe atomice

Miercuri, 06 August 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

O rugăciune tăcută a avut loc miercuri dimineață în Japonia, marcând 80 de ani de la momentul în care Statele Unite au lansat o bombă atomică asupra orașului Hiroshima, relatează BBC. Prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba a participat la ceremonie alături de oficiali din întreaga lume și de primarul orașului, Kazumi Matsui. Matsui a avertizat cu privire la o ”tendință globală accelerată de înarmare militară și ideea că armele nucleare sunt esențiale pentru apărarea ...
China își îndeamnă producătorii de vehicule electrice să oprească reducerea prețurilor și să limiteze producția, pe fondul temerilor că deflația (scăderea generalizată a prețurilor) persistentă pune în pericol creșterea economică a țării, relatează The Guardian, citat de Hotnews.ro. În ultimele luni, oficialii chinezi au vorbit în mod repetat despre necesitatea de a combate ”involuția” în sectoarele afectate de supracapacitate, precum cel al vehiculelor electrice ...

Fabrica de ulei din Zona Liberă va fi gata în cel mult un an

Miercuri, 06 August 2025 18:00 | Publicat în ECONOMIE

Fabrica de ulei din Zona Liberă va fi gata în cel mult un an
Viitoarea fabrică de ulei ce va fi construită în Zona Liberă Galați, de către compania ucraineano-elvețiano-cipriotă SunPro Oils, a primit autorizația de construire din partea Primăriei Galați. Lucrările propriu-zise, care vor fi realizate de o firmă cu sediul în comuna Vânători, ar urma să înceapă până la sfârșitul lunii august și vor dura cel mult 12 luni. „Viitoarea fabrică de ulei din Zona Liberă Galați a primit autorizația de construire, astfel încât lucrăr ...

Familie din Galați, distrusă de o lovitură de cuțit

Miercuri, 06 August 2025 17:15 | Publicat în EVENIMENT

O gălățeancă își va petrece următorii ani din viață în spatele gratiilor, în urma unui conflict domestic izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia și-a înjunghiat grav bărbatul, punându-i în primejdie viața, motiv pentru care a fost arestată sub acuzația de tentativă de omor asupa unui membru de familie. Teribilele scene s-au petrecut în casa celor doi duminică, 3 august. O ceartă izbucnită pe fondul băuturii a dus la un gest violent al femeii, care a pus mâna pe ...

Modificările de lot continuă la Oțelul

Miercuri, 06 August 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina

Modificările de lot continuă la Oțelul
Gruparea gălățeană a oficializat suprinzător despărțirea de Eric Bicfalvi, fotbalist nemulțumit de faptul că își pierduse locul de titular. Astfel, pe lângă vechile probleme de lot, acum se adaugă și necesitatea aducerii unui nou atacant. Lucrurile nu sunt chiar atât de liniștite la Oțelul, din moment ce Eric Bicfalvi a solicitat rezilierea contractului cu gruparea gălățeană imediat după remiza, scor 0-0, cu Unirea Slobozia. Fotbalistul în vârstă de 37 de ani a conside ...

Miting spontan al siderurgiștilor din Liberty

Miercuri, 06 August 2025 16:31 | Publicat în EVENIMENT

Îngrijorați de întârzierile repetate lună de lună la plata salariilor, înregistrate într-o perioadă în care combinatul siderurgic gălățean încă stă cu „sabia” falimentului deasupra capului, câteva zeci de muncitori din Liberty s-au adunat, miercuri dimineață, în fața Turnului administrativ, cerând socoteală conducerii. A ieșit să stea de vorbă cu ei Remus Borza, administrator concordatar al Combinatului. Acesta le-ar fi spus că plata pentru avansurile pe luna trecu ...
Pagina 83 din 18443