APEL UMANITAR | Ana are nevoie urgentă de bani pentru analize

APEL UMANITAR | Ana are nevoie urgentă de bani pentru analize
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ana-Maria Tudor are 18 ani şi ultimul an din viaţa ei a echivalat cu luptă incredibilă şi cu boala, dar şi cu deficienţele unui sistem medical şi de asistenţă care au afectat profund starea psihică şi materială a familiei adolescentei.

Operată în Elveţia, în 2018, de o formă foarte gravă de scolioză, care ameninţa să o ucidă în timp, Ana-Maria a învins malformaţia, dar mai are mult de recuperat, în condiţiile în care resursele financiare ale familei sunt secătuite. La şase luni de la complicata intervenţie chirurgicală, adolescenta trebuie să înceapă terapiile, dar nu înainte de a face un set de investigaţii complexe, prin care medicii să vadă dacă organismul îi permite începerea şedinţelor de kinetoterapie. Totul costă, iar familia Tudor nu mai poate, efectiv, să strângă ban pe ban pentru a o trimite pe Ana la analize, chiar dacă un eveniment caritabil a fost organizat pentru ea în urmă cu mai puţin de o lună, pe 24 ianuarie, când maratonistul Laurenţiu Cobzaru a alergat până la Focşani, cu ocazia Micii Uniri. Puţin peste 1.000 de lei au ajuns atunci în contul Anei, bani donaţi de oamenii sensibilizaţi de drama prin care trece.

"Părinţii mei chiar sunt depăşiţi. Mama a luat 350 de lei şomaj, iar ce câştigă tata se duce pe cheltuielile casei, pe utilităţi, la fel ca şi ajutorul meu de 500 de lei. Trebuia să ajung la Bucureşti de luna trecută, dar nu am făcut programarea din lipsă de bani, iar medicii din Elveţia vor să ştie cum sunt", ne-a spus Ana, zilele trecute.

Un set de investigaţii (CT, RMN, radiografii) menite să îi monitorizeze evoluţia post-operatorie, dar şi consultaţiile pe care trebuie să le facă la Bucureşti costă în jur de 3.500 de lei. În plus, în funcţie de deciziile pe care le vor lua medicii care au operat-o la Zurich, Ana-Maria va trebui să urmeze lungi perioade de recuperare prin şedinţe de kinetoterapie (costul şedinţei, 40 de lei) şi/sau hidroterapie (costul şedinţei, 30 de lei).

Cei care vor să o ajute pe Ana să termine învingătoare cursa în lupta cu o boală care i-a marcat întreaga copilărie şi adolescenţă o pot face donând bani într-unul din conturile deschise pe numele Ana-Maria Tudor, la Banca Transilvania:

RO26BTRLRONCRT0313454301 (lei)

RO73BTRLEURCRT0313454301 (euro)

Citit 5014 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Februarie 2019 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.