Tânărul pentru care maturitatea are gust de citostatice

Tânărul pentru care maturitatea are gust de citostatice
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Marius are 24 de ani și pentru el trecerea în lumea adulților a echivalat cu trecerea în lumea celor condamnați la suferință. De cinci ani, tânărul se luptă cu cancerul, viața lui derulându-se între tratamente și vizite lungi și chinuitoare în cabinetele de la Oncologie. După câțiva ani în care a crezut că lucrurile au revenit la normal, boala a recidivat cu și mai multă forță. Acum, viața lui Marius depinde de morfină și de 40.000 de euro, care l-ar ajuta să primească un transplant de celule stem, în Turcia.

Marius Florin Negru a ajuns, la o vârstă nepermis de tânără, pacient oncologic. Diagnosticul sec, stabilit în urma unor investigații pe care le-a făcut când avea numai 19 ani, îl urmărește de cinci ani, timp în care a încercat toate variantele la care a avut acces pentru a se face bine. După prima diagnosticare, cu un cancer genital, a urmat tratamente specifice și a suferit o operație, care i-au redat speranța. Timp de trei ani a fost bine, spune tânărul, care nu avea însă să se bucure foarte mult timp de viața de adult sănătos.

"În 2019, cancerul a recidivat. Am urmat mai multe ședințe de chimioterapie și trebuia să mă operez, dar din cauza unui medic chirurg care ba m-a amânat spunându-mi că sunt bine și că nu e urgent, ba a plecat perioade lungi cu diverse probleme, nu m-am mai operat. Cam șase luni m-a amânat", ne povestește tânărul, aflat acum într-o nouă cură de citostatice. Asta după ce, anul trecut, a fost nevoit să reia drumul institutul oncologic de la Fundeni pentru că tumora genitală s-a extins și i-a afectat și ficatul.

"Din vară fac chimioterapie, de două ori pe lună, și morfină, pentru că am dureri foarte mari din cauza metastazelor de pe ficat. Singura șansă este să fac un transplant de celule stem, dar nu am banii necesari și nici resurse să îi procur singur, pentru că nu mai pot munci, iar veniturile mici pe care le am acum abia îmi ajung pentru chirie, tratamente și drumurile la spital", ne-a mărturisit Marius.

40.000 de euro, prețul speranței

La sfatul unei cunoștințe, dar și sub imperiul disperării, în condițiile în care nu mai poate trăi fără morfina care îi alină durerile atroce, Marius s-a adresat unei clinici din Istanbul, specializată în tratamente oncolgice. Acolo poate face un transplant de celule stem, care să îl ajute să lupte cu boala, numai că prețul, de 40.000 de euro, stabilit de Medipol Mega University Hospital, este unul mult prea mare pentru posibilitățile lui.

Tânărul nu mai poate lucra. A muncit în domeniul HORECA, ca șef de sală la un restaurant, dar acum nu mai are cum, deoarece tratamentele pe care le face îl împiedică să fie apt de orice activitate. "Stau în concedii medicale, deci primesc cam 1.400 de lei lunar la care se adaugă 500 de lei, de la Primărie. Părinții mei au și ei o situație mai dificilă și nu au cum să mă ajute", ne explică Marius, pe scurt, situația financiară.

Chiar dacă e mare, suma necesară tratamentului nu este imposibil de strâns, cu toate că medicii turci au spus că îl așteaptă cât mai repede. Fiecare zi este prețioasă pentru Marius, de aceea speră ca oamenii de bine să îi vină în ajutor pentru a învinge şi de această dată boala, poate cu șanse mai mari decât în trecut. Cei care vor să îl sprijine în găsirea sănătății o pot face donând bani într-unul din conturile deschise la Banca Transilvania, pe numele Negru Marius Florin:

RO86BTRLEURCRT0392705201 (EUR)

RO39BTRLRONCRT0392705201 (RON)

Orice ajutor contează și este binevenit!

Citit 9548 ori Ultima modificare Joi, 04 Martie 2021 17:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.