şi vocile nopţii mă smulg/ din somn şi m-aruncă la vulg,
iar vulgul mă smulge din vis/ şi-mi scrie pe aripi „închis”!
e timpul să plec dintr-acest/ perfid simulacru celest,
e timpul să plec şi s-ajung/ în mijlocul punctului lung,
adică în inima cui/ nu poţi şi nu vrei să nu-i spui
de ce ai rămas fără zbor/ şi vocile nopţii te dor
de când ai mutat nordu-n sud/ şi tot viitoru-n trecut!
că-i bine sau nu, nici nu ştiu/ – să-nvăţ este foarte târziu,
şi nici să mă-ntorc nu mai pot/ la sudul moldovei de nord,
pe dealul cu sat şi cu schit/ în care-am intrat şi-am cetit
icoanele celor plecaţi/ la ceruri, la mame şi taţi,
în locul mereu (ne)văzut.../ născut din născut din născut!
şi vocile nopţii mă cheamă/ la prima şi ultima vamă,
de-a pururi aproape...departe/ de prima şi ultima moarte!
