APEL UMANITAR! Cătălin are nevoie urgentă de ajutor
Foto: Foto: Vasile Caburgan

APEL UMANITAR! Cătălin are nevoie urgentă de ajutor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vă aducem iar la cunoştinţă cazul lui Cătălin Cârjăneanu, un copil în vârstă de 14 ani, care a fost diagnosticat cu trei chisturi arahnoidiene şi cu hidrocefalie. Din cauza acestora, băiatul oboseşte foarte repede, are reprize din ce în ce mai dese de pierdere a cunoştinţei, însoţite de hemoragii nazale. “Chiar în urmă cu câteva săptămâni a fost din nou internat la Neurochirurgie, la dr. Marinescu, pentru că starea sa de sănătate se înrăutăţise foarte mult. I-au dat un tratament pentru întărirea organismului, însă mai mult nu s-a putut face”, explică mama băiatului. Din momentul în care a fost diagnosticat pentru prima dată, Cătălin urmează zilnic un tratament medicamentos. „Medicii mi-au zis că are ficatul mărit şi că nici rinichii nu funcţionează aşa cum ar trebui în cazul unui copil. În urma electrocardiogramei, a fost găsit şi cu suflu sistolic de gradul I, cea mai gravă formă”, adaugă mama, vizibil tulburată de reamintirea tuturor problemelor prin care trece fiul ei.

În ciuda situaţiei delicate în care se află, Cătălin are totuşi o şansă la o viaţă cât de cât normală. De ea îl desparte o operaţie, pentru care are nevoie de aproximativ 4.000 de lei. Intervenţia nu se poate face, însă, în Galaţi. Cei care vor să îl ajute sunt rugaţi să ne contacteze la redacţie sau să depună banii în conturile RO48CECEGL0108RON0823276 (CEC Bank) şi RO51BRDE180SV74378651800 (BRD).

Citit 1555 ori Ultima modificare Duminică, 25 Iunie 2023 06:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.