Secunda primei veşnicii (pastel)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deseară... torn "lacrima christi" în pahare

şi te aştept să-mi baţi la poartă şi la geam...

mi-a înflorit de tot lumina-n lumânare...

gata, se coace, cade-aşa, nitam-nisam,

dacă nu vii să-i pui în flacără iubire,

sau chiar uitare, sau otravă, sau ce ai

dat să nu-ţi dea în lacrimi rochia subţire,

fără sfârşit, cât ţine drumul până-n rai!

Deseară... pun să cern făină de plămadă,

şi să mă rog, şi să mă-nchin, şi să frământ

câteva turte, uite-aşa, să nu se creadă

că-n casa asta stă şi-aşteaptă un flămând,

un sărăntoc, un mai nimic, un pierde-vară,

un pierde-timp, un pierde-tot şi chiar ne-tot...

pân-oi vedea că-ncepi să vii, mă mut afară,

cobor şi-mbrac frumos fantomele din pod!

 

Şi le învăţ să şadă cât mai elegante,

cât mai cuminţi, cât mai cu minte lângă drum,

măcar atât, cât lumânarea încă arde

şi n-a căzut în praf şi-n pulbere şi-n scrum,

măcar puţinul, cât mai este, pân-se vede

cum te apropii cu tandreţe, parcă scrii

pe sus, pe jos... şi eu citesc, pe îndelete,

că-ncepe clipa primei mele veşnicii!

Citit 7246 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2013 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.