Pasăre nouă, pasăre veche... (ehehei!)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mă duc la ea să văd ce face,

să-mi spună dacă are ce mai face...

chiar acum plec spre dealul cu singurătatea ei,

cu lacrimile ei, cu ne/răbdarea ei,

cu toate pietrele cele bune şi cele rele,

cu tot ce are în suflet, de atâta vreme... ehehei!

Mă duc la ea... mă apropii de ea...

şi-n toate aripile văd că are cuibare cu păsări,

şi-n toate pietrele are cuibare cu păsări,

şi-n toate firidele are cuibare cu păsări,

şi-n toţi ochii are cuibare cu păsări,

şi se învârte... şi merge... şi se învârte... ehehei!

Bate vântul... şi mă aşez lângă ea...

vine la mine o pasăre veche şi nu zice nimic...

vine la mine o pasăre nouă şi zice:

sora mea începe să tacă, să tacă, să tacă...

a sosit ceasul tău şi al meu, vrei/nu vrei...

şi vezi ce frumos macină moara asta... ehehei!

Citit 6456 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2014 13:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.