CAZ UMANITAR. Trei copii înghiţiţi de sărăcie şi mizerie (FOTO)
CAZ UMANITAR. Trei copii înghiţiţi de sărăcie şi mizerie (FOTO)
Foto: Marius Prisacariu
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
2 comentarii

CAZ UMANITAR. Trei copii înghiţiţi de sărăcie şi mizerie (FOTO)


Tatăl lor aşteaptă să i se confirme diagnosticul de cancer pulmonar cu metastază, iar mama munceşte cu ziua prin sat


Mizerie cruntă şi sărăcie de ţi se chirceşte sufletul. Asta am găsit la casa familiei Barbu, de la Cişmele. După un gard ştirb, care aproape că se dărâmă, se iţeşte casa din lut, crăpata de bagi pumnul prin găuri. Dacă cercevelele ferestrelor par să fi văzut recent o mână de vopsea albastră, pereţii par să fi fost văruiţi în urmă cu un secol. Pământul galben al pereţilor se zgâieşte neprietenos la noi şi, din când în când, se vede câte o umbră albă, o vagă aducere aminte că pe-acolo a trecut cândva o bidinea.
În curte, o grămadă de lemne netăiate, gunoaie, o canapea veche şi soioasă cu ceva calabalâc îngrămădit pe ea. Sub o boltă de viţă de vie, care mai înveseleşte măcar aerul de deasupra, două bănci şi o masă din lemn scorojit. Câteva straturi pricăjite cu roşii, ardei şi varză dau semne vagi că aici totuşi trăieşte cineva care mai pune mâna să facă şi un capăt de treabă. Prima încăpere în care ne fug ochii, nici nu ştii ce e. Şopron sau cameră de depozitat gunoiul. Haine murdare stau aruncare grămadă printre paie, sticle de plastic, bucăţi de lemn şi alte obiecte care şi-au pierdut de mult rostul iniţial.

O boală care nu iartă


Cel care ne-a solicitat în câteva rânduri prezenţa şi ajutorul sunând la redacţie este George Adrian Barbu. L-am recunoscut imediat când a deschis gura, după vorba ca un oftat care trădează un om aflat în suferinţă. Ne invită în casă, unde aşezaţi cuminţi pe un divan stau fiul  cel mic, Cătălin - cu o făţucă de copil chinuit, şi soţia bolnavului, Lenuţa - doi ochi albaştri, inexpresivi, ca ai omului încă viu, dar plecat cumva din lumea aceasta.

În timp ce capul familiei bâjbâie cu greutate după documentele medicale, alunec pe un scaun, copleşită de atmosfera care abia mă mai lasă să respir. Lucrurile împrăştiate într-o totală neorânduială şi-au pierdut de multă vreme culoarea, sub patina mizeriei. Simt cum brusc, aerul din încăpere s-a terminat, iar scaunul arde. Îl rog să ieşim în curte, ca să vorbim. Aici îmi întinde cu mâini tremurânde un bilet de ieşire din spital. TBC, diabet, obezitate, la care se adaugă suspiciuni de cancer pulmonar cu metastază osoasă şi hepatică.

"M-am dus la spital, că nu mai puteam respira. Mă dor şi oasele. Abia mă mişc. În două săptămâni, am slăbit 20 de kilograme. Sigur am cancer, dar să vedem şi rezultatele la analize", spune omul, abia răsuflând. După cum arată, înclin să-i dau dreptate, deşi nici eu nu sunt doctor.

Întreb cu ce putem ajuta. "N-avem nimic. Însă copiii sunt cea mai mare problemă. Lor le trebuie cărţi la şcoală şi îmbrăcăminte de iarnă. Poate şi ceva de mâncare. Lemne de foc ne-au adus, ieri, de la primărie", vine răspunsul.

Deşi tot îmi vine s-o rup la fugă, departe de casa asta, existenţa celor trei copii mă ţintuieşte pe bancă, să ascult în continuare păsul. Parcă ei n-au nicio vină, nici pentru boala şi neputinţa tatălui şi nici pentru faptul că mama umblă cu ziua prin sat după ceva de muncă, pentru câteva zeci de lei. Venitul sigur al familiei: 369 de lei indemnizaţie specială şi 168 de lei alocaţia copiilor.

Pe lângă băiatul pe care l-am găsit acasă, desculţ şi cu pantalonii găuriţi în genunchi, George Barbu mai are trei fete. Cea mai mare şi-a găsit ceva de lucru la Galaţi şi stă la o mătuşă ("A fugit de sărăcie", avea să-mi spună câteva minute mai târziu un angajat de la Asistenţă socială de la Primăria Smârdan). Celelalte două fete sunt încă eleve, una în clasa a V-a, cealaltă în clasa a VII-a.

"Îi ajutăm cât putem"


La Primăria Smârdan, cazul familiei Barbu pare bine cunoscut. "Ieri le-a dus domnul primar lemne. Astă-vară le-am trimis firmă de deparazitare, că îi umpluseră puricii. Le mai scapă  lumea câte un ban. Le e milă de copii. Dar şi ei se complac în mizerie", ne spune angajatul primăriei, la care am ajuns pentru că nu-l găsisem pe primar.

Pe Costică Stroea l-am prins mai târziu la telefon. Mi-a spus că tot de dragul copiilor încearcă să-i ajute, dar că posibilităţile sunt puţine. "Ştiţi câţi oameni necăjiţi avem în comună?", mă întreabă aproape retoric. Recunoaşte că cei trei copii ai familiei Barbu, chiar dacă nu se omoară prea tare cu învăţătura, merg totuşi la şcoală, măcar să nu piardă alocaţia. "Îi ajutăm cât putem. Dar ar trebui să mai vrea şi ei să facă mai mult pentru copiii lor", mai spune primarul.

Bani pentru cărţi şi îmbrăcăminte de iarnă


E greu să scrii despre aşa ceva, mai ales când descoperi atâtă deznădejde în vieţile unor oameni. Şi nicio certitudine că există o cale prin care membrii familiei Barbu ar putea să se ridice deasupra sărăciei şi mizeriei care pare că i-ar fi înghiţit cu totul. Dar cine suntem noi să-i judecăm? Cei trei copii rămaşi în familie merită o şansă. Iar şansa lor e, cu  siguranţă, mersul la şcoală. Pentru asta au nevoie de cele trebuitoare. Bani pentru cărţi, rechizite, dar şi haine şi încălţăminte pentru iarnă. Cătălin poartă 33, în timp ce fetele au nevoie de încălţări cu numărele 36 şi 39. Cei care pot ajuta sunt rugaţi să sune sau să vină la redacţie.

Citit 10298 ori Ultima modificare Luni, 14 Noiembrie 2016 18:27

2 comentarii

  • postat de Alexandrina Sanda Donciu Duminică, 13 Noiembrie 2016 13:13 153.149.158.*** Link la comentariu

    Ma ofer voluntara ca sa-i ajut cu menajul sau curatirea locuintei. Dispun de timp liber si doresc sa il folosesc in mod constructiv.Imi place sa imi ajut aproapele.

    Raportează
  • postat de alo Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 22:47 84.117.42.*** Link la comentariu

    Primarul trebuie sa le caute URGENT o noua locuinta in comuna pe care sa o inchirieze pentru aceasta familie si pe care sa o foloseasca ca pe o locuinta sociala. Prin mutarea lor in alta parte, vor trebui sa lase mizeria in urma. A se asigura apa curenta si apa potabila, acestei familii, cel putin in acest moment dificil din viata lor. Se impune monitorizarea copiilor familiei de catre un asistent social in permanenta, precum si colaborarea cu toate organele abilitate pentru rezolvarea problemelor lor scolare, de sanantate, de nivel minim de trai s.a., plasarea lor la rude daca se impune. Acordarea de sprijin medical de specialitate parintilor, dar si copiilor. Trebuie depus efort si trebuie multa implicare din partea autoritatilor care pana la acest moment au lasat lucrurile sa se duca de rapa, pana in acest stadiu, aproape final, as spune.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.