Un fel de silă îmi apasă pe-nflăcărare şi pe frână,
îmi pune x pătrat pe clanţă, apă în vin şi beţe-n roate...
un fel de mălură îmi strică entuziasmul şi mă face
să strig din fundul resemnării: totu-i zadar, aiurea-s toate!
Un balamuc indescriptibil cu alde strâmbă cruce-n frunte,
cu amăgiri de rai, pe care nimeni nu poate să le creadă...
când minciunirea se ridică la rang de ţară şi de lege,
harababura-i generală şi uniform accelerată!
Ce să pricep când furtişagu-i ordin de zi pe ţărişoara
cea mai frumoasă şi mai tristă dintre suratele-i creştine?!
când secăturile terestre-s cu ochii bulbucaţi spre-ncoace...
iar substantivele de pază sforăie-n scaune, meschine?!
Pot spune, deci, fără vro urmă de îndoială sau de frică:
mă târcoleşte veşnicia, simt cum începe să mă roadă,
sunt un proscris, un ieşi de-aicea, un bate şi se va închide...
mă amendează sanepidul că umblu ne-ngropat pe stradă!
