NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

Greutăţi Uşoare (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2018
dă-mi, doamne, numai greutăţi uşoare şi gânduri bune, ca să le pot duce până la locul stabilit de soartă – nimicul veşnic singur, de sub cruce! nimicul plin cu lut pe care popa-l cântă cu vorbe-n van şi cu tămâie, pe care-l udă rar sau niciodată câte-un plâns laic, scăpătat…

Doi în Unu (pentru doamna Zoica Vasile, La Mulţi Ani!)

Scris de Marți, 24 Aprilie 2018
Chiar se întorc din război, şi se întorc împreună... şontâc-şontâc...(şi parcă se duc spre niciodată)... merg alături şi sunt foarte aproape... îi văd, se apropie, iată-i: un soldat şi o soldată! Sunt plini cu glorie, sunt plini cu medalii... şontâc-şontâc...(li se aud lacrimile supt pleoape)... dumnezeule, cred că niciodată n-am…

Uite-aşa şi iar aşa! (dosarele Z)

Scris de Luni, 23 Aprilie 2018
Hai să ne uităm la păsări,/ la furnici şi la albine – poate ni se taie greaţa,/ poate învăţăm ceva, poate nu ni se mai pare/ că nu suntem fitecine, poate cercetăm oglinda.../ uite-aşa şi iar aşa, şi pricepem ce distanţă/ e-ntre noi şi toate ceste substantive cunoscute,/ harnice până…

Tata (întru Memoria lui Aurel Chiriac, Odinească-se în Pace!)

Scris de Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
(!) tata măsoară drumul pân-acasă cu lumânarea ochilor de lup – lemne de foc întârziat apasă înspre genunchi clavicule de cub (!) (!) în urma lui pădurea se descalţă, cu tot cu lupi s-apropie de sat – scade lungimea firului de aţă şi creşte frunza lemnului tăiat (!) (!) curând…

Cutremur şi Replici pe Scara Zimbru (dosarele X)

Scris de Vineri, 20 Aprilie 2018
Domnule colonel, sunt soldatul care nu răspunde la comanda "culcat"... fiindcă nu-mi place să dorm pe gunoaiele patriei pentru care mulţi sunt în stare să mănânce rahat! Şi eu am mâncat cu apă rece când dumneavoastră eraţi caporal şi vă credeaţi expert în 7,62... dumneavoastră mâncaţi la popotă şi vă…

Femeie Devreme şi Femeie Târziu (dosarele Z)

Scris de Joi, 19 Aprilie 2018
Ce frumos vii târziu, superbă femeie a mea! – cică numai femeile care vin târziu, vin frumos. Odinioară, a venit la mine o femeie devreme, foarte devreme, şi a murit repede, foarte repede, călcată de-un tren majestuos, plin cu haine de mire şi rochii de mireasă, cu flăcări şi fluturi...…

Pericol de Cădere (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 18 Aprilie 2018
Ce pericol de cădere,/ domnule actor, când nu zici „la revedere”,/ când nu ai umor şi te duci...(te duci la vale!).../ parcă nu ai şti că mai sunt şi haimanale/ care vor muri, care nu se dau de-a dura/ şi trăiesc încet, dar se duc să-şi ude gura/ de la…

Numai Atât (dosarele Z)

Scris de Marți, 17 Aprilie 2018
Chiar dacă totdeauna am plâns cu lacrimi false ori cu lacrimi adevărate, eu atât pot striga până la Infinit: mi-i dor de Mama – singura Lege din Cetate! Chiar dacă totdeauna m-am ţinut de cuvânt ori nu m-am ţinut de cuvânt, eu atât mărturisesc şi în Rai şi în Iad:…

Româneşte şi Iartă (dosarele Z)

Scris de Luni, 16 Aprilie 2018
inima ta/ sufletul meu româneşte cum păsări lungi/ cântă păsări fără plată n-am să n-ascult/ ce mi se-ntâmplă cereşte n-am să nu tac/ până-mi va fi niciodată n-am să nu tac/ până-mi va fi totdeauna fără să ştiu/ că tu mi-aduci descântare celei dureri/ despre ce poate fi-ntruna cest dor…

Asimptotic Poem (până când)

Scris de Sâmbătă, 14 Aprilie 2018
azi vin la tine să-ţi dau simplă şi pură o floare dintr-un cuvânt botezat pururea: nu(mă)uita(re) vin în secunda când stai şi lăcrămezi la fereastră ca o muşcată de rând tristă sub steauă albastră şi mă aştepţi până când vezi şi auzi că m-apropii şi mă visezi până când mor…

Victoria preţului de Cost (dosarele Z)

Scris de Vineri, 13 Aprilie 2018
Şi doar mi-ai spus: mai uită-te şi îndărăt! nu vezi că-n faţă-i numai silă şi prăpăd? de ce nu vrei să înţelegi/ că fugi înspre parapiteci? dacă nu crezi, am să-ţi descriu şi-am să-ţi arăt! Şi doar mi-ai spus: întoarce-te, nu are rost! nu vezi că-i mare şi fatal preţul…

Nenea Moromete (dosarele Z)

Scris de Joi, 12 Aprilie 2018
(!) mai stai oleacă, nene moromete... parcă nu-ţi pasă, parcă te grăbeşti, parcă nu vrei să mai auzi copiii cum te aşteaptă să le spui poveşti (!) (!) parcă nu vrei să mai aştepţi la poartă, din când în când, poştaşul cu scrisori de la copiii rătăciţi prin lume, strigaţi…

Seminţe de Singurătate (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 11 Aprilie 2018
Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capătşi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud! Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără…

Cu şi Fără (dosarele Z)

Scris de Marți, 10 Aprilie 2018
Am ajuns, gata, sunt,/ sunt la capătul meu, nu e nimeni aici,/ nici măcar Dumnezeu nu-i, să plângă adânc/ şi să-mi spună înalt: mi-a fost frică mereu/ că poţi fi celălalt, cel pe care l-ai dat/ pentru cel de acum, să rămână-ntru veac/ drept pustiu şi antum! Dacă nu-i, ce…

Hristos a Înviat (adevărat a înviat)

Scris de Vineri, 06 Aprilie 2018
astăzi hristos a-nviat şi ne aduce lumină – hai să luăm până când inima toată ni-i plină hai să luăm cum e dat pururea să se întâmple şi să iubim până când sufletul nostru se împle astăzi ni-i dat s-auzim sângele desăvârşirii cum ne purifică iar tocmai în tainele firii…

Psalmul de lângă Schit (II) (dosarele Z)

Scris de Joi, 05 Aprilie 2018
Iar când îmi pricepea nedumerirea din frăgezimea sufletului meu, vorbea de curăţie şi răbdare – tot ce-i miraculos trece prin greu! Şi se uita la cer, dar şi la mine – şi nu-(i) mai auzeam nici un cuvânt, doar lacrima iubirii şi puhoiul iertărilor cum intră în pământ! Doar descântarea…

Psalmul de lângă Schit (I) (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 04 Aprilie 2018
Mai văd şi mai aud cum se întoarce acasă, negreşit, ca un secret, în fiecare seară, simplă, blândă – din ce în ce mai greu şi mai încet! Şi mă cuprinde o grozavă frică de-un viitor apropiat, cumplit, când ar putea să nu se mai întoarcă în locul majestos, de…

Teză la Prohod (dosarele Z)

Scris de Marți, 03 Aprilie 2018
Chiar mă întreb pe mine însumi:/ oare de ce a fost aşa şi n-a fost altfel? mi se pare/ că asta e greşeala mea şi că acesta mi-i păcatul:/ aştept pedeapsă şi suport întreagă ispăşire până/ începe cântul de prohod? Şi cum era mai bine oare?/ aşa sau altfel? nu…

Lucrare de Control la Ipocrizie (dosarele Z)

Scris de Luni, 02 Aprilie 2018
Prima dată am murit într-o seară şi am fost îngropat imediat fiindcă lumea nu are timp de pierdut cu morţi ca mine! Toată noaptea am văzut ce se întâmplă Afară, am râs şi am plâns ca la un spectacol deşucheat, ca la o piesă de teatru cu histrioni, cu oameni…

Muşcata de Onoare (dosarele Z)

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2018
(!) i-am trimis o scrisoare de dragoste şi respect şi mi-a răspuns că nu poate, fiindcă e bolnavă şi trebuie să se îndrepte mai întâi, după care va veni la mine cu toate, fără să mai întârzie şi fără să mai aştepte, să-mi fie de bun augur, ca o carte…

Odată ca Niciodată (o dată ca nici o dată)

Scris de Vineri, 30 Martie 2018
Se făcea că era o dată ca nici o dată - o dată să-mi fie de cald şi de frig, de frică şi de curaj, de luni şi de duminică, de dor şi de alinare, de fără de care nu se poate, de târziu şi de mintenaş! Şi se mai…

Fără Cuvinte (dosarele Z)

Scris de Joi, 29 Martie 2018
(!) şi m-ai strigat de peste dealul mic şi m-ai strigat de peste dealul mare şi n-am răspuns - eu nu puteam să strig, eram năuc şi mut de întristare (!) (!) eram un fel de mărmurit în timp, eram un fel de mărmurit în vreme - sfânt fără portofoliu,…

Ca să nu Memento Mori (dosarele Z)

Scris de Miercuri, 28 Martie 2018
Troleibuze nou-nouţe:/ stai şi mergi ca pe ouţe când auzi o maimuţică/ la cutie puţintică, turuind la lucruşorul/ digital... cu binişorul îi şopteşti: domnişorică,/ fii atentă o ţârică, de ce dai din guşuliţă,/ parcă eşti în crâşmuliţă, parc-ai fi vreo uşurică.../ şi mă calci pe ziulică? Mai în spate, pe-o…

O clipă Mercantilă (dosarele Z)

Scris de Marți, 27 Martie 2018
(!) din trecut în prezent, din prezent în trecut, eu vă gândesc şi vă admir şi vă aud cum treceţi clar şi fără frică prin secundă şi (n)-aveţi grijă că-ntâmplarea ne/fecundă de-a fi aici şi-acum e-un vis (ne)cruţător al celui care-i numitor/numărător într-o lumină lungă/scurtă şi iscoadă gata oricând să…
Pagina 57 din 108