
Mariana Constandache
Infractorii gălățeni, urmăriți cu brățări electronice
Joi, 04 Ianuarie 2024 21:00 | Publicat în JURIDIC
Începutul de an aduce și la Galați, la fel ca în alte 19 județe incluse în primul lot de implementare a sistemului de monitorizare electronică, brățările speciale pentru anumite categorii de infractori
Cei pe numele cărora sunt emise ordine de protecție, cei aflați sub control judiciar sau arestații la domiciliu vor putea fi detectați imediat dacă încalcă vreo regulă stabilită, polițiștii putând ajunge la ei într-un timp foarte scurt. Consecința încălcării regulii va ...
Permis opțional pentru șoferii din mediul rural
Joi, 04 Ianuarie 2024 14:02 | Publicat în EVENIMENT
Doi bărbați din două comune ale județului Galați sunt cercetați penal după ce s-au încumetat să se urce la volan și să plece la drum, deși nu aveau dreptul de a conduce. Unul dintre ei, în vârstă de 33 de ani, din Cosmești, a fost oprit în trafic în centrul Tecuciului, în miez de noapte. Polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis, acesta fiindu-i suspendat ca efect al unei abateri anterioare. Cu toate că nu avea carnetul în buzunar, acesta a îndrăznit să c ...
Unde acționează astăzi Poliția Locală
Vineri, 05 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi cu efective sporite şi astăzi, 5 ianuarie. Astfel, echipajele rutiere se vor afla în următoarele zone, cu ochii pe staționările neregulamentare și pe pietonii care traversează prin locuri nepermise: strada Domnească, între strada Gamulea și strada Eroilor; bulevardul George Coșbuc/ strada Brăilei; bulevardul Marea Unire, strada Traian/ strada Roșiori, în zona Elice; strada Brăilei/ strada Domnească; strada Oțelarilor ...
Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 05 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 5 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DN 25, în localitățile Braniștea și Tudor Vladimirescu, precum și pe DJ 251, în comunele Slobozia Conachi și Matca. Pe DN 26, radare se vor afla la Vânători și Tulucești, iar pe DE 581 un radar va fi prezent la Berheci. ...
Grav accident la Tribunal. Trei răniți și două mașini distruse
Miercuri, 03 Ianuarie 2024 22:21 | Publicat în EVENIMENT
Intersecția de la Palatul Justiției a fost în această seară scena unui violent accident rutier, soldat nu doar cu pagube materiale importante, dar și cu nu mai puțin de trei victime. Două mașini s-au ciocnit frontal după ce șoferul uneia dintre ele nu a acordat prioritate într-un viraj la stânga, au stabilit polițiștii la primele ceretări la fața locului. Trei persoane, toate aflate în mașina care circula regulamentar, au ajuns la spital.
”Din primele cercetări, polițișt ...
Unde sunt amplasate radarele
Joi, 04 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 4 ianuarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Oțelarilor, Prelungirea Brăilei și Ștefan cel Mare. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DN 25, în localitățile Hanu Conachi și Ivești, precum și pe DJ 251, în comunele Cuza Vodă și Cudalbi. Pe DE 581 un radar va fi prezent la Cosmești. ...
Unde acționează astăzi Poliția Locală
Joi, 04 Ianuarie 2024 00:00 | Publicat în UTILE
Polițiștii locali de la Serviciul Rutier vor fi pe străzi cu efective sporite şi astăzi, 4 ianuarie. Astfel, echipajele rutiere se vor afla în următoarele zone, cu ochii pe staționările neregulamentare și pe pietonii care traversează prin locuri nepermise: strada Brăilei, zona Spitalul Județean de Urgență; strada 1 Decembrie 1918 și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard ...
A vrut să iasă din țară cu permisul suspendat
Miercuri, 03 Ianuarie 2024 15:34 | Publicat în TRAFIC
Un gălățean de 36 de ani și-a făcut un nesperat și nedorit cadou chiar în prima zi a anului, cu ocazia unei călătorii în Republica Moldova. Bărbatul s-a urcat la volanul mașinii și a vrut să iasă din țară pe la Oancea, numai că la controlul din punctul vamal avea să se constate că nu ar fi trebuit să conducă. Polițiștii au aflat, după ce au verificat baza de date, că permisul pe care șoferul îl prezentase la control figura ca suspendat, ceea ce presupunea că acesta n ...
Penali la volan, de sărbători
Miercuri, 03 Ianuarie 2024 14:08 | Publicat în TRAFIC
Finalul de an și începutul lui 2024 nu au decurs tocmai conform așteptărilor pentru câțiva gălățeni care s-au încumetat să se urce la volanul unor mașini fie fără a deține permis de conducere, fie aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Ei au fost depistați în trafic și s-au ales cu dosare penale care le-ar putea aduce, fiecăruia, până la cinci ani de închisoare, iar unuia care avea carnet, dar s-a urcat beat la volan, și anularea permisului. Într-o astfel de si ...
Cum scoți omul din gunoaie și gunoiul din om
Joi, 04 Ianuarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Cu siguranță e mai ușor de realizat prima parte, pentru că e în firea omului să se lipească de ce e... mai puțin bun, atâta vreme cât în mintea lui a nu face ceva echivalează cu o doză de confort și neimplicare. Chiar dacă, la modul ideal, cei plătiți să ne curețe străzile s-ar mișca cu viteza luminii și silențiozitatea creșterii firului de iarbă, din omul needucat și fără durere de alții nu scoți mizeria nici cu o mie de salahori.Încerc un exercițiu de imaginaț ...