„Vrem să muncim, nu să cerșim! Grevă! Drepturile salariale!” și „Respectați CCM!” sunt mesajele pe care unul dintre cei peste 3.000 de salariați din Liberty le expune, de câteva zeci de ore, aproape de poarta combinatului. Undeva, alături, era scris cu creta și „Greva foamei”.
Pe un ger năprasnic, un om, unul singur!, protestează la poarta Liberty. Protestează pentru salariile neplătite din noiembrie, pentru faptul că nu mai are unde să muncească în combinat, pentru faptul că nimeni nu le spune salariaților nimic oficial, pentru faptul că statul român întârzie nepermis de mult să se implice în soarta Combinatului și să decidă odată dacă e faliment sau vânzare de active.
Protestează, probabil, și în numele colegilor săi. Colegi din care numai vreo doi-trei i s-au alăturat la protest, timp de câteva ore sau poate mai puțin. Ceilalți dezbat pe grupurile sociale dacă să facă sau nu un protest „spontan” și completează sondaje unde să-l facă. La poarta Liberty? La Păpădie? La Primărie? Sau poate în fața Prefecturii, deoarece prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu?
Siderurgiștii încă deliberează pe net, se mai contrazic, își mai aruncă vorbe grele, unii o dau pe proverbe, alții postează tot felul de filmulețe cu diferite personaje care îi învață ce să facă pentru a-și primi salariile restante. Însă toți se hrănesc cu speranța de a li se mai da ceva din lefuri, măcar un 10-15 la sută.
Oamenii au tot dreptul să fie nemulțumiți. Aveau un contract colectiv de muncă valabil pe anul 2025, care nu a fost respectat. Au drepturi salariale pe care nu le-au primit. Dar Liberty este la limita de avarie și își plătește facturile vânzând cupru și fier vechi.
Departe de mine gândul de a judeca în vreun fel reacțiile celor care, pe zi ce trece, își pierd tot mai mult speranța că vor putea reveni la locurile de muncă pe care le-au avut pe platforma siderurgică. Nimeni nu ar vrea să fie în locul lor, mai ales în aceste zile în care, oriunde te întorci, dai de o nouă taxă sau de una majorată. Nu judec nici decizia siderurgistului care a anunțat greva foamei, nici pe a celor care poate fac foamea acasă cu salarii restante de cel puțin două luni.
De judecat este, însă, încetineala inexplicabilă a statului român în a decide soarta combinatului de la Galați. În alte părți ale țării, ba mai cumpără Umbrărescu un combinat, ba mai ia Ahmetov o oțelărie. Numai la Galați, nimic! Nicio veste. Teoretic, avem un combinat cu rol fundamental în industria strategică a României și în planurile viitoarei reconstrucții a Ucrainei. Practic însă, nimeni nu știe acum dacă Liberty Galați va mai reporni vreodată, dacă va intra în faliment sau dacă va fi cumpărat de altcineva. Și ce se va întâmpla cu cei aproximativ 3.000 de salariați pe care Liberty (încă) îi mai are. Până când? Iarăși, nimeni nu știe.
