Ea stă încet, frumos, fără sfârşit, întinde mâna înspre depărtare... de când aşteaptă, nimeni n-a venit: nici oarecine şi nici oarecare! Ea n-are unde, ea nu are când, nu dă pomană, gir şi socoteală... dacă nu stai şi dacă stai la rând, ea-i tot la fel, ea-i ca o groapă goală! Ea n-are tihnă, ea nu are rost, nu stă la capra podului să ceară, ea-şi ia oricât, de dulce şi de post, te poartă-n slăvi, te face de ocară! Chiar dacă vei şi chiar dacă nu vrei, ţ ...

După o noapte de somn adânc într-un cimitir-dormitor universal oarecare, şi după o noapte cu Psalmi citiţi la flacără de Lună, şi după o noapte în gândul şi în visul celui pe care nu l-am văzut Niciodată, iată ce-mi dictează Corbul lui Edgar Allan Poe: Aud la uşă. Cine-o fi? Deschid./ Nu-i nimeni. Nici măcar un biet contur/ al umbrei tale vechi. Nu mai îndur/ să cred că vii, să cred că n-ai murit.// Torn în pahare. Ai şi tu pahar./ Torn vin sfinţit de greieri şi d ...

Te rog să intri, Înălţimea Ta... mi-i sufletul deschis pentru primire, n-ascund nimic... totu-i ş-aici ş-acum, să-ţi placă negreşit, să te admire, să-ţi mulţumească până în pământ şi până-cer... aşa... să-ţi mulţumească fiindcă ai bătut atâta drum să-mi dai aiastă clipă fără mască, să-mi iei din vis, din suflet şi din trup stigmatul păcălelii şi-al minciunii stăpâne între leagăn şi prohod, hohotitoare sub căderea lunii, exact când mai credeam ...

De mult n-am mai spus o scrisoare frumoasei de aici, de acolo, de oricând şi de oriunde... am să rog un fluture să-mi dicteze ceva despre apropierea toamnei, ceva despre cât de mari şi cât de fecunde pot fi cuvintele pentru sufletul acestei mirese! Acestei mirese despre care s-au scris cele mai înalte şi cele mai adânci poezii... şi-mi aduc aminte cum pe fiecare frunză scrie toamnă, cu galben în caligrafii de vânt, şi iartă-mă şi bună seara, doamnă... şi se aude un fel de ...

Ieri, la marginea bisericii, la marginea luminii şi la marginea ultimul gând, când marele Nimic huruie şi scârţâie din toate încheieturile Neantului... când marele Tot se ascunde-n sine şi tace chitic... şi când Marele preot al meu propovăduieşte cântând iertarea şi dumnezeirea, iată ce se petrece: Vine un lup la mine şi mă-ntreabă cu ochii blânzi: poete, ce mai faci?/ pădurea nu mai are animale, nici păsări, nici gângănii, nici copaci!/ stai liniştit, nu da, nu-ţi f ...

Sigur că da!... profitabil businessul cu sicrie, chiar dacă-i foarte mare concurenţa în domeniul serviciilor funerare, mai ales pe strada Frunzei şi, mai ales, în jurul Spitalului Judeţean!... bibicul Neculai P. deja a şi început să vândă mult doritele şi mult căutatele cuirase de lemn!... deja mulţi muritori se grăbesc/pregătesc să nu mai trăiască şi chiar au întocmit liste de prioritate la magazinul cu elegantele încăperi pentru viaţa din lumea cealaltă!... Desigur, a ...

Aş vrea să-ţi spun ceva despre zigzag, dar fulgerarea mea nu mai cuvântă, despre sclipire am uitat de mult şi nu mai ştiu despre lumina frântă! Nici despre licăr nu mai ştiu nimic, nu mai cunosc o geană de lumină, mi se păleşte steaua-n calendar, umblă pe jos, descreşte... şi se-nclină! Ce minunat... ce minunat a fost când m-aştepta pe sus, ca pe un mire, venea la geam şi-mi desena scrisori cu literă înaltă şi subţire! Citeam cu lacrimi şi-nvăţam frumos care-i că ...

!că sunt aici ş-acum e-o întâmplare în gol, cu subiect şi predicat... cu unul care numără întruna, cu altul care stă la numărat!... !unul şi altul...oare care-i primul dintre arhonţii cestui jur cifrat? cine păstrează cheia şi închide taman când cred că totu-i dezlegat? (!sigur că da, nu ştie nimeni care e doipier, care-i pierpătrat!)   !şi care-i substantivul, care-i verbul dintre ceşti doi aicea şi acum? nu-s doi în unu, nu e unu, singur, şi care strigă-n valmă � ...

Până acum, de când a înghiţit prima moleculă de aer necondiţionat şi a scâncit întâia oară în scutece de firmă, bibicul Neculai P. a încercat toate posibilităţile de sublimare cinstită, în numele legilor fizice şi chimice, dar şi al celor altruiste şi spirituale. A cântat, a râs, a plâns, a muncit pe rupte, pe spate şi pe brânci, pe daiboj, la pământ şi sub pământ, cu fruntea sus, cu hărnicie şi iscusinţă fără nici un precedent în sudul Moldovei de nord. Pr ...

Cât pe ce să înceapă...dar s-a oprit exact când eram bucuros că nu mai sunt singur niciodată, când mă îmbrăcasem cu hlamida pe dos, uite-aşa, să-mi poarte noroc şi să nu fiu deocheat în sclavia/împărăţia cealaltă!   Cât pe ce să înceapă...dar s-a oprit să-şi tragă sufletul şi să se hodinească... nu-mi place cum arată, nu arată bine deloc, parcă nici nu-i ea, parcă poartă mască, parcă a venit să-mi joace teatru absurd, nu să mă ia şi să pornim spre unde ...