Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Asistenţă medicală gratuită pentru sinistraţii din Slobozia Conachi
În Duminica a 30-a după Rusalii, a continuat în Arhiepiscopia Dunării de Jos programul eparhial prin care se acordă gratuit asistenţă medicală persoanelor din zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi.La orele dimineţii, caravana medicală a ajuns la Centrul social din parohia Slobozia Conachi, cea de-a patra comunitate gălăţeană programată pentru a primi în această perioadă vizita cadrelor medicale voluntare de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi de ...

Oamenii legii, chemați de opt ori pentru fraude electorale

Duminică, 01 Decembrie 2024 20:30 | Publicat în EVENIMENT

Oamenii legii, chemați de opt ori pentru fraude electorale
Potrivit datelor centralizate la nivelul Centrului de Comunicare Județean Galați, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, pe parcursul votării au fost semnalate 11 sesizări de situații de încălcare a legii în contextul alegerilor parlamentare Cinci dintre sesizări nu s-au confirmat, iar trei sunt în curs de verificare, potrivit informaţiilor oferite de cms. şef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d ...

Brăileanul Shahin, în live-uri la „Vocea României” (VIDEO)

Duminică, 01 Decembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA

Brăileanul Shahin, în live-uri la „Vocea României” (VIDEO)
* Controverse. Aş fi putut să anunţ în titlu că brăileanul Shahin Dehghani – alegerea lui Tudor Chirilă pentru etapa live – a stârnit „scandal” la „Vocea României”. Dar mi se pare mai importantă performanţa lui, decât nemulţumirile telespectatorilor pe reţelele de socializare. Bref, Chirilă i-a ales pe Alessio Paddeu, Iris Parocescu și Shahin Dehghani în etapa „knockout”. Italianului Alessio nu i-a venit să creadă: „Shahin este cel mai puternic adversar!”. ...

Proiect destinat și angajaților gălățeni

Duminică, 01 Decembrie 2024 19:20 | Publicat în Regional

Asociația IRCAS, în parteneriat cu Fundația de Sprijin Comunitar, a început implementarea proiectului "Ține pasul cu viitorul" - un proiect inovator pentru adaptarea angajaților la noile realități tehnologice și profesionale, potrivit unui comunicat. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă implicarea a 601 angajați, inclusiv a persoanelor care ocupă poziții de management, în programe de consiliere și formare pentru actualizarea competențelor specifice ca urmare a evoluț ...

1 Decembrie, zi cu mesaje de la români către români

Duminică, 01 Decembrie 2024 19:00 | Publicat în Regional

„Am votat pentru liniște, pace și bună înțelegere”, este mesajul transmis de unii alegători de la secțiile de votare 33, 34,35 și 36, amenajate în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 16 din Galați. Aici, în jurul orei 11,30, era forfotă, tineri și vârstnici așteptând să le vină rândul la urne. La secția 33, reprezentanții secției îi așteptau pe cei mici cu bomboane. Președintele secției ne-a spus că, deși lumea a votat încă de la primele ore, numărul participanțilo ...
Ateliere privind importanţa apei, la Grădiniţa „Croitoraşul cel Viteaz”
Un proiect în cadrul căruia se vor organiza o serie de ateliere de conştientizare privind importanţa apei potabile şi a impactului direct al acesteia în sănătatea publică se desfăşoară, timp de trei luni, la Grădiniţa cu Program Prelungit "Croitoraşul cel Viteaz".Intitulat "Start apă potabilă", proiectul se adresează celor 240 de preşcolari ai unităţii de învăţământ şi are în vedere inclusiv dotarea grădiniţei cu echipamente de filtrare, pentru a obţine apă pota ...

Analiștii văd o depreciere cu 2,5 la sută a leului în 2025

Duminică, 01 Decembrie 2024 17:40 | Publicat în ECONOMIE

Analiștii văd o depreciere cu 2,5 la sută a leului în 2025
Situația încordată pe plan politic nu și-a făcut simțită prezența în piața valutară în cursul lunii noiembrie Volatilitatea cursului euro s-a limitat la 4,9747 - 4,9771 lei, aprecierea monedei unice față de finalul lui octombrie fiind de 0,026 bani. În schimb, dolarul a crescut cu aproape 3%, francul elvețian cu circa 1,3%, iar lira sterlina cu peste 0,6%. Majoritatea membrilor CFA România care au răspuns la un sondaj realizat în octombrie, au calculat o valoarea medie a anti ...

RAR emite online certificatul Auto-Pass

Duminică, 01 Decembrie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că emite, de la 1 decembrie, certificatul Auto-Pass, document digital care poate fi solicitat exclusiv online cu detalii esențiale despre istoria vehiculului Potrivit RAR, certificatul Auto-Pass este cea mai transparentă formă de informare a cumpărătorului care dorește să fie vigilent."Documentul vă spune detalii esențiale despre istoria vehiculului pe care urmează să-l achiziționați. Documentul poate fi eliberat atât vânzătorului, cât ș ...

Cum au fost încurajaţi studenţii să meargă la vot

Duminică, 01 Decembrie 2024 16:54 | Publicat în EVENIMENT

Cum au fost încurajaţi studenţii să meargă la vot
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a aprobat solicitarea Ligii Studenţilor din Galaţi ca în zilele de 29 noiembrie (vineri) și 2 decembrie (luni) activitatea didactică să se desfășoare în regim hibrid sau să poată fi recuperată ulterior gratuit, în funcție de decizia cadrelor didactice. Măsura era necesară pentru ca studenţii din toate colţurile ţării care studiază în Galaţi să poată merge să voteze. Potrivit prevederilor legale, la alegerile parlamentare a ...

Gălățenii, învinşi la Râmnicu Vâlcea

Duminică, 01 Decembrie 2024 16:40 | Publicat în SPORT

Gălățenii, învinşi la Râmnicu Vâlcea
BASCHET. CSM Galați a avut o comportare bună în deplasarea de la CS Vâlcea, în etapa a X-a din Liga Națională de baschet masculin, dar în final a cedat, scor 89-114. Jocul bun al gălățenilor în fața unui adversar cu pretenții a ieșit la iveală în sferturile doi și trei, ambele câștigate: 31-30 și 25-22. Diferența s-a făcut în primul sfert (31-16 în favoarea gazdelor), respectiv, în ultimul (31-17). Marcatorii gălățenilor: Kuxhausen (27 puncte), Ciotlăuș (16), Majst ...