Nu știu ce anume poate speria mai tare oamenii decât perspectiva morții, reprezentată de riscul iminent la care se supun când fac un lucru care se dovedește, mult prea des, a fi fatal. Puterea exemplului, dacă îl putem numi așa, avertismentele propagate pe toate canalele, nu sunt suficiente pentru a trezi în unii conștiența și, mai mult, instinctul de supraviețuire.
Nu este weekend de vară în care să nu auzim că măcar un gălățean a pierit la scăldat. Înconjurați de ape, noi, gălățenii, ne putem oferi beneficiul scăldatului în natură fără a conștientiza însă că acest lucru nu este la îndemâna oricui, oriunde. Mai cu seamă în apele iuți, precum Siretul sau Dunărea, de unde este știut că sunt puține șanse, spre deloc, să mai ieși viu dacă te prinde vârtejul, te ia curentul sau abilitățile de înotător îţi sunt limitate.
Bilanțurile anuale arată că zeci de oameni, majoritatea copii și tineri, mor stupid într-o după-amiază toridă, în încercarea de a se distra și a se răcori. Inconștienți, se aruncă în apele înșelătoare și, astfel, de la plăcere la moarte nu mai este decât un pas. Ciclul dramelor care se scriu, weekend de weekend, pe malurile apelor de la noi, este cam același. Desfășurare de forțe într-un nor imens de disperare, pompieri și scanfandri mobilizați, toate cu costuri imense, pentru salvarea unui inconștient care s-a crezut mai tare ca natura.
Numai weekendul trecut, au fost doi. Unul de 16 ani, scos din Siret, și unul de 30, care s-a dus pe fundul Dunării fără șanse de supraviețuire. Niciunul n-a biruit, cum aţi fi sperat să se întâmple, după credința că ”e loc sigur”, sau că ”se decurcau”. Pariul cu apa este unul inegal, este mesajul pe care autoritățile încearcă să îl implementeze în toate felurile și pe toate căile, amatorilor de distracții, dispuși să-și sacrifice viața.
Vara nu s-a terminat, așa că un bilanț oficial al celor care au murit din teribilism în 2025 nu există, dar vara trecută, în Galați au pierit, în ape, 23 de gălățeni. Enorm de mulți! Și mai trist este că în ciuda acestui fapt, anul acesta istoria se rescrie. De către oameni care, culmea, au auzit poate, în trecutul apropiat, că vreun om din satul lor a murit în condiții similare. Care au fost martori, drect sau nu, la o astfel de tragedie. Care cunoșteau durerea lăsată în urmă de o moarte neașteptată și, putem afirma, stupidă.
Stupidă, pentru că e pe proprie răspundere, una către care nu te împinge nimeni și de la care nu poți fi oprit cu forța.
