Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi doar am fost şi am căutat peste tot...şi în această lume şi în lumea cealaltă! Şi nici că mi-a dat Raiul sau Iadul vro nădejde-ntr-acest sens şi într-acest vis şi într-această aşteptare/râvnire fără de capăt! E limpede ca apa şi ca descântecul păsărilor din fântâna cu gura în jos: această Superb(ol)ă-i unică, vindecătoare, salvatoare pentru mine şi pentru ti ...
Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.
tot la fel și când ești prost. – (filozof deștept)
Treci prin lume drept simandicoasă/ şi te uiţi (de sus) la fiecare,
dar, de fapt, eşti o marghioală seacă,/ sclifosită şi leorbăitoare!
Abia-ncapi în pielea-ţi sclipicioasă/ şi te mişti subtil, ca o statuie
a ispitei cu arome false,/ preparate într-o ţeastă şuie!
Ai şi faci (de zor) farafastâcuri,/ vrei toată suflarea ...
Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ultimul Raport asupra inflației din acest an.
„Poate e o dorință. Nu are cum să mai coboare. Sub 5 lei nu (...) Eu pot să vă fac o declarație pe care de regulă nu o fac și nu o face nimeni la banca națională. Pot să vă spun că din vară aproape că n-am mai intervenit (...) Și ce ne arată faptul că piața valutară este stabilă? Ne arată că piața monetară internă, pi ...
Văzând lucrările care se fac pe multe străzi din Galați ziua în amiaza mare, blocând traficul și-așa destul de „strâmtorat”, de multe ori ne-am întrebat de ce nu se fac aceste lucrări noaptea. Și tot noi ne dădeam răspunsul: „Ar trebui să plătească spor de noapte pentru muncitori”. Totuși, există firme în Galați care au și activitate de noapte. Conform datelor furnizate „Vieții libere” de Inspectoratul Teritorial de Muncă, una din notificările recente depuse ...
Gălăţeanca Serenada Sîrghi, piesă nouă în ritm de flamenco (VIDEO)
Duminică, 16 Noiembrie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Dragoste toxică. Există cartea „Suflete rănite” de Clare Leslie Hall, există serialul „Heridas de amor” – „Suflete rănite”, iar acum există şi o piesă cu acelaşi nume, „Suflete rănite”, pe care merită să o ascultaţi, dar mai ales să-i vizionaţi videoclipul. Lansat pe 14 noiembrie de gălăţeanca Alexandra Serenada Sîrghi, clipul a adunat peste 70.000 de vizualizări pe YouTube. Ritmul de flamenco, energia piesei, vocea specială a Serenadei şi atmosfera clip ...
Cuib de orori între Poliție și Tribunal. Prostituție și violență extremă în blocurile-simbol ale Țiglinei
Duminică, 16 Noiembrie 2025 19:04 | Publicat în JURIDIC
Scene teribile s-au petrecut la primele ore ale dimineții de duminică, la A-urile din Țiglina 1, loc cunoscut pentru activitatea intensă a prestatoarelor de servicii sexuale! O tânără de doar 17 ani a sfârșit tragic după ce bărbatul pe care îl adusese în cameră a ștrangulat-o cu un cearceaf. Cumplita crimă vine după alte episoade de violență în care au fost victime prostituatele de la A-uri, cel mai cunoscut fiind cazul unei tinere care a scăpat cu fuga de clientul care a t ...
Brașov 1987, simbol al curajului. Mesajul premierului la comemorarea revoltei anticomuniste
Duminică, 16 Noiembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 38 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987, subliniind importanța acelui moment în istoria recentă a României. Șeful Guvernului a descris revolta muncitorilor brașoveni ca pe un act colectiv de curaj care a spart tăcerea impusă de regimul totalitar și a pregătit terenul pentru schimbările din 1989, conform HotNews.ro.
„Cu 38 de ani în urmă, în plină dictatură, la Brașov izbucnea prima revol ...
„Parenting apreciativ” cu părinții elevilor de la Școala 7 Galați
Duminică, 16 Noiembrie 2025 18:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Și părinții fac cursuri... fie că este despre nevoile copilului sau despre provocările zilnice la care părinții sunt supuși, oricând și indiferent de vârsta copilului, un curs de parenting, este bine-venit. Acest lucru îl învață acum acum părinții de la Școala Gimnazială nr. 7 Galați, participanți la un curs de parenting apreciativ, organizat chiar în școala în care învață micuții lor și intitulat „Un sprijin real pentru părinții de astăzi...”. Cursul este ...
Zelenski se așteaptă la un „acord istoric” cu Franța
Duminică, 16 Noiembrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat, duminică, că va semna un acord cu Grecia privind importurile de gaz și a mai precizat că se așteaptă la un „acord istoric cu Franța”, la începutul unui turneu european, relatează dpa și Agerpres. „Diplomație fructuoasă în zilele următoare”, a postat Zelenski pe X, într-o înregistrare video în care se află pe culoarul unui tren. El a estimat valoarea contractului cu Grecia la două miliarde de euro. Importurile sunt ...
Salariații uitați ai Combinatului. Peste o sută de zile fără niciun leu primit
Duminică, 16 Noiembrie 2025 18:00 | Publicat în ECONOMIE
August, septembrie, octombrie și jumătate din noiembrie... Luni, 17 noiembrie, ar fi fost cea de-a 109-a zi în care salariații uneia dintre firmele combinatului Liberty nu au primit nici măcar un leu din lefurile restante.
Ultimele salarii plătite pentru cei mai puțin de 200 de angajați ai firmei gălățene Port Agency, cu sediul în incinta Liberty Galați, au fost la începutul lunii august. De atunci, Combinatul nu i-a mai „deranjat” multă vreme, nici cu vreun rest de bani, nic ...

