Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Consumul regulat de nuci poate preveni apariţia diabetului de tip 2. O echipă de cercetători de la Şcoala de sănătate publică a Unviersităţii Harvard (Statele Unite) a analizat datele referitoare la circa 140.000 de femei, observate timp de zece ani, scrie passionsante.be.Specialiştii au constatat că persoanele care consumă 30 g de nuci de două ori pe săptămână prezintă un risc cu 24% mai mic să dezvolte diabet de tip 2 faţă de cele care nu mănâncă deloc. Acelaşi avantaj ...
Grup Feroviar Român, companie controlată de afaceristul gălăţean Gruia Stoica, americanii de la OmniTRAX şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria sunt firmele care au depus documentaţia de participare la privatizarea CFR Marfă. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, după deschiderea documentaţiilor de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă că ofertele sunt eligibile, iar dacă preţul de vânzare ar fi fost m ...
Antrenor gălăţean Florin Nini este foarte aproape de a obţine al doilea titlu consecutiv de campion naţional la cârma formaţiei feminine CSM Târgovişte. După primele trei meciuri ale finalei ICIM Arad conducea la general cu 2-1, astfel că a patra partidă aceasta l-a jucat cu titlul pe masă, susţinută pe teren propriu de 2.000 de spectatori. Dar formaţia antrenată de Nini nu-şi spusese ultimul cuvânt, CSM Târgovişte a dominat primele trei sferturi (scor 66-53), protejându-ş ...

Scade greutatea animalelor sacrificate la Galaţi

Joi, 09 Mai 2013 15:00 | Publicat în SATUL

În 2011, media greutăţii de sacrificare pentru bovine era de 428 de kilograme, iar la porcine de 114 kilograme, se arată în statistica Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi. Şi pe baza scumpirii furajelor, greutăţile scăzuseră în cursul anului trecut la 407 pentru bovine şi 109 pentru porcine. Se taie mai multe vite, de la an la an Anul trecut ar fi trebuit să se sacrifice, potrivit predicţiilor, bovine care să cântărească, per total, în viu, 6 ...
În jurul orei 13.00 a apărut o avarie la o conductă de pe strada Brăilei, în zona scuarului. Conducta aparţine societăţii Apă – Canal, iar în prezent se lucrează pentru ca avaria să fie remediată. Circulaţia autovehiculelor nu este blocată decât parţial, din cauza utilajelor Apă Canal, iar potrivit reprezentanţilor furnizorului de apă, alimentarea cu apă rece nu va fi întreruptă. „În ultimul timp s-a turnat pământ pe scuar, utilajele grele ale ADP, cel mai probabil, ...

Comuna Lieşti îşi face sistem de canalizare

Joi, 09 Mai 2013 13:00 | Publicat în SATUL

Tot mai multe dintre primăriile din judeţ accesează fonduri pentru a putea aduce sisteme de canalizare în comune şi sate. Nu s-or racorda decât gospodarii cei care au ceva bani, dar măcar aceştia vor o viaţă mai confortabilă. Apoi, un sistem de canalizare şi unul de alimentare cu apă curentă sunt atu-uri în plus pentru atragerea de investitori care să-şi mai deschidă în comună câte o firmă şi să mai aducă astfel ceva bani la bugetul local şi să mai creeze şi câteva l ...
Retrocedarea bunurilor preluate de regimul comunist a fost printre principalele motive pentru care gălăţenii au înregistrat petiţii la Prefectura judeţului Galaţi, Compartimentul Informaţii, Informatică - Relaţii Publice şi Secretariat, în 2012. În total, anul trecut s-au depus la Prefectură nu mai puţin de 1.029 de petiţii. Au fost 331 de petiţii cu solicitări privind legile fondului funciar şi retrocedări de bunuri preluate abuziv de regimul comunist, 69 de nemulţumiri pri ...
Femeia care dă numele Teatrului Dramatic din Galaţi a avut o influenţă covârşitoare asupra vieţii artistice din oraşul de pe malul Dunării în cea de-a doua jumătate a secolulul al XIX-lea. Cu origini italiene, Fani Tardini s-a născut, cel mai probabil, în 1823, la Iaşi, fiind fiica lui Pietro Tardini şi a actriţei Emma Lacratelolo. La începutul carierei de actriţă, în anii 1844-1857, a făcut parte din mai multe trupe bucureştene. La 6 octombrie 1859, Fani Tardini şi-a în ...
Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” şi Colegiul Medicilor din Galaţi vor fi gazdele unui simpozion pe tema „Bolile inflamatorii cronice în contextul stilului de viaţă modern”. Evenimentul, care va debuta astăzi, este organizat cu ajutorul Secţiei de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie şi a Societăţii Studenţeşti de Chirurgie din România - filiala Galaţi. Simpozionul, aflat la prima ediţie, va avea trei zile şi va ...
Alexandra Ungureanu şi Crush cântă astăzi, 9 mai, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, pentru a marca Ziua Europei. Centrul Europe Direct din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi le-a pregătit gălăţenilor acţiuni începând cu ora 17.30. În cadrul evenimentului vor fi admirate desenele, afişele şi fotografiile realizate de preşcolarii şi elevii gălăţeni în cadrul concursurilor dedicate Zilei Europei şi va avea loc premierea câştigătorilor. Evenimentul va continua cu un sp ...