Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Ceremonii la Galaţi de Ziua Unirii Principatelor
Joi, 23 Ianuarie 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Garnizoana Galați și Instituția Prefectului Județul Galați organizează, vineri, 24 ianuarie, o serie de ceremonii dedicate acestui moment esenţial în definirea României moderne, primul pas spre desăvârșirea unității naționale. Manifestările vor începe la Biserica "Vovidenia", unde între orele 12,30 şi 13,00, se va săvârşi un Te Deum pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza și mama sa. Ceremoniile se vor muta apoi la statuia dom ...
Producția de cărbune a României a depășit, în primele 11 luni ale anului trecut, 1,758 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 15,8 la sută mai mică (minus 329.700 tep) față de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Importurile de cărbune au fost, în perioada menționată, de 174.800 tep, în scădere cu 11.700 tep (minus 6,3 la sută) în comparație cu ianuarie - noiembrie 2023.
Dinamica producției ...
În cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", Victor Dragomir (VD) a citit două proze scurte intitulate "Ultima dorință" și "Taxiul lui Charon" și a avut o bună priză la cei ce l-au ascultat. S-a vorbit de o ficțiune bună și atmosferă, de previzionare și emotivitate, de bogăția de imagini și de o modalitate de a scrie care ne sugerează ceva inovator etc.(…) Mușcata de la fereastră îl privește printre frunze.- Vin acum, șoptește gândindu-se la cana ...
Jumătate din echipa CSM Galați, lovită de gripă. Meciuri amânate
Joi, 23 Ianuarie 2025 13:20 | Publicat în SPORT
Meciurile dintre Steaua București și CSM Galați sunt urmărite de un straniu ghinion…Potrivit unui comunicat al Federației Române de hochei pe gheață, cele două jocuri programate vineri și sâmbătă, în cadrul Campionatului Naţional de seniori, au fost amânate. Aceste meciuri au fost reprogramate pentru zilele de 8-9 martie 2025.Citește și Un meci de hochei la Galați durează... două zileMotivele par destul de serioase…Decizia are la bază faptul că nu mai puţin de 11 hoc ...
Angajații din România vor beneficia, acolo unde programul de lucru și natura activității permit acest lucru, de o nouă minivacanță la sfârșitul acestei săptămâni.
Vineri, 24 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor, este zi liberă legală și poate fi legată de sâmbăta și duminica ce urmează. Angajatorii ai căror salariați vor lucra pe 24 ianuarie (comerț, transport, farmacii etc.) sunt obligați să le acorde acestora compensații.Următoarea minivacan ...
Miercuri a avut loc o etapă intermediară în Divizia A1 de volei masculin. CSM Arcada a jucat la "U" Cluj, echipă care nu i-a ridicat niciun fel de probleme.
Jocul a fost controlat cu autoritate, fapt demonstrat și de diferența de pe tabela de marcaj. A fost 3-0 pentru gălățeni: 25-12, 25-15, 25-14. Din păcate, la acest meci, la un blocaj, Alexandru Rață a suferit o entorsă, după o aterizare greșită. Este un moment neplăcut, în condițiile în care echipa deja nu poate benefici ...
”Pasărea măiastră” revine la „Gulliver”, alături de „Cei trei purceluși”
Joi, 23 Ianuarie 2025 12:20 | Publicat în UNDE MERGEM
După un weekend dedicat premierei spectacolului "Bădăranii", de Carlo Goldoni, Teatrul pentru copii şi tineret "Gulliver" are un nou final de săptămână special, cu spectacole pentru toate vârstele. Îndrăgit și apreciat de public, spectacolul "Pasărea măiastră", în regia lui Ștefan Lupu, va fi prezentat duminică, 26 ianuarie, de la ora 18.00. "Pasărea măiastră" reprezintă puterea magiei inepuizabile, esența zborului și aspirația spre perfecțiune și absolut, aduse la via ...
Vineri, 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române, CFR Călători va pune în circulaţie "Trenul Unirii", garnitură care va reface legătura simbolică între București și Iași."Trenul Unirii" - IR 1661/IR 1664 - va pleca din Gara de Nord din București la ora 6.51, condus de o locomotivă vopsită în culorile steagului național. Pe parcurs, trenul va opri în stațiile: Ploieşti Sud (ora 7.28), Mizil (8.05), Buzău (8.39), Râmnicu Sărat (9.09), Focşani (9.49), Tecuci (10. ...
Primul spectacol pentru surzi, un pas important spre o comunitate mai unită!
Aceasta este deviza sub care actorii de la Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galați vor juca primul spectacol dedicat şi persoanelor surde! Duminică, 2 februarie, de la ora 19,00, se va juca „Desculț în parc”, care de data aceasta va beneficia şi de interpretare în limba semnelor, facilitată de Lena Dermengiu și Monica Cătuțoiu. Acesta este un moment special, despre cum ne putem susține unii pe alț ...
Camera de Comerț și Industrie a României organizează, la Galați, la sfârșitul acestei luni, evenimentul Atelier de Mobilizare Comunitară. Acesta va avea loc la Hotel Ibis Styles Dunărea - Sala Budapesta, pe 30 ianuarie, începând cu ora 11:00. Evenimentul este dedicat persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani, șomerilor, șomerilor de lungă durată, persoanelor din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoanelor in ...