Guvernul face apel public la șefii companiilor de stat cu venituri considerabile să accepte reduceri salariale voluntare. Vizate sunt persoanele care încasează peste indemnizația președintelui României – adică mai mult de 27.000 de lei lunar. Apelul vine în contextul măsurilor de austeritate anunțate de coaliția de guvernare, potrivit Digi24.
Printre cei menționați în spațiul public se numără Alexandru Simu, director la CFR Infrastructură, cu un venit lunar de aproape 36.000 de lei. El a fost numit în mandatul lui Sorin Grindeanu și este cercetat penal de Direcția Națională Anticorupție pentru instigare la abuz în serviciu, fiind suspectat că a fost numit ilegal în funcție.
George Niculescu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, câștigă în jur de 46.000 de lei pe lună, potrivit declarației sale de avere. Vicepreședintele instituției, Mircea Man, are venituri și mai mari: peste 700.000 de lei într-un an, adică aproape 59.000 de lei lunar.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), rămâne unul dintre cei mai bine plătiți șefi de instituții publice, cu un venit mediu lunar de circa 90.000 de lei în 2023. Viceguvernatorii BNR au, de asemenea, salarii considerabile.
Traian Halalai, șeful EximBank, încasează lunar 119.000 de lei (aproximativ 24.000 de euro), la care se adaugă alte 4.000 de euro ca membru într-un comitet al băncii. Numit în funcție în 2012, Halalai se află pe lista neagră a vicepremierului Ilie Bolojan, care a anunțat declanșarea procedurii de demitere.
Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, raportează un salariu de 70.000 de lei lunar. Compania se află în subordinea Ministerului Energiei și este listată la Bursa de Valori București.
Apel la solidaritate și reduceri voluntare
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a făcut miercuri seară un apel direct către acești șefi de instituții să renunțe voluntar la o parte din venituri: „Pentru că sunt contractele betonate, se pot face voluntar… Ăsta este un apel pe care îl fac acum către toţi cei care câştigă peste preşedintele României, să renunţe la un procent din veniturile lor până la sfârşitul anului viitor, voluntar, într-o proporţie oarecare”, a declarat el.
Apelul vine pe fondul tăierilor bugetare care afectează alte categorii sociale – pensionari, elevi, mame – și subliniază necesitatea unei forme de echitate în distribuirea poverii fiscale.
Un prim exemplu de conformare a venit joi seară. Radu Miruță, ministrul Economiei, a anunțat că directorul companiei „Incertrans” și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 lei. „Hai, că se poate! Insistența și presiunea publică dau roade”, a scris ministrul pe Facebook, lansând o provocare directă: „Cine-i următorul?”.
Deși legal Guvernul nu poate interveni direct în contractele „betonate”, autoritățile speră că presiunea publică și spiritul de solidaritate vor genera și alte gesturi similare în perioada următoare.