Trei persoane au ajuns la spital, în urma unei explozii care s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la Târgu Bujor, într-un apartament de la ultimul nivel al unui bloc cu 4 etaje. Chiar dacă deflagraţia nu a fost urmată de incendiu, situația a impus mobilizarea rapidă a echipajelor de intervenţie. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Militarii au găsit în apartamentul care a sărit în aer t ...

Operațiunea ”Peștele de Florii” a lovit în magazinele sătești

Sâmbătă, 04 Aprilie 2026 11:00 | Publicat în Regional
Localnicii din Independența care sperau să-și cumpere pește de Florii de la un magazin din comună au rămas fără această posibilitate, după ce polițiștii au descins în punctul comercial și au confiscat toată marfa. Peste 400 de kilograme de pește de diverse specii și jumătate de kilogram de icre au ajuns în custodia echipelor de control după ce acestea au stabilit că nu erau puse la vânzare cu documente legale și că erau depozitate în condiții improprii. ”La data de ...
În acest moment, în municipiul Galați funcționează trei magazine Kaufland. Unul se află în cartierul Dunărea (pe strada Victor Vâlcovici), al doilea este în cartierul Aviație (pe strada Henri Coandă), iar al treilea, pe strada Brăilei, la „Ultimul Leu”. În curând, numărul acestora s-ar putea dubla. Așa cum „Viața liberă” a relatat, retailerul german și-a manifestat recent intenția de a ridica încă două magazine în Galați. Unul dintre acestea ar urma să fie amp ...
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis și-a remaniat cabinetul vineri, încercând să limiteze efectele unui scandal în creștere privind presupuse fraude legate de fondurile agricole ale Uniunii Europene, într-un dosar gestionat de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi, transmite Reuters, preluată de HotNews. Anul trecut, procurorii europeni au pus sub acuzare zeci de crescători de animale din Grecia pentru că ar fi falsificat dreptul de proprietate asupra unor pășuni, p ...
Generalul-locotenent în rezervă Keith Kellogg, fostul trimis special al lui Donald Trump pentru Ucraina, crede că s-ar putea să fie nevoie ca NATO să fie înlocuită, argumentând că organizaţia s-a dovedit a fi „laşă” şi ineficientă în timpul conflictului cu Iranul, reproşuri care au fost aduse şi de Donald Trump, scrie News.ro. Kellogg a menţionat prevederile articolului 13 din tratatul de constituire a Alianţei Nord-Atlantice, care permite ieşirea din organizaţie, şi a ...

UPDATE. Bărbat lovit de maşină în centrul oraşului

Vineri, 03 Aprilie 2026 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Un accident rutier cu victimă a avut loc, vineri după-amiază, pe strada Brăilei, în zona Potcoava de Aur. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost rănit, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa strada, se pare prin loc nepermis. La fața locului au intervenit echipaje de la SMURD, Ambulanță și Poliția Rutieră. Victima, aflată în stare gravă, cu leziuni la cap și la picioare, a fost preluată de SMURD și transportată la Spitalul Județean. Polițiștii r ...
Primele, voucherele de vacanță și bonurile de masă sunt printre drepturile salariale care NU vor fi achitate siderurgiștilor gălățeni prin Fondul de garantare. Potrivit ANOFM, unele creanțe salariale nu sunt considerate eligibile pentru decontarea de către stat. O notă de informare distribuită pe canalele interne de comunicare ale combinatului siderurgic Liberty Galați prezintă clarificări privind plățile ce vor fi făcute prin Fondul de garantare a creanțelor salariale, în u ...
O navă de containere care ar fi deţinută de francezi a părăsit strâmtoarea Ormuz, într-o acţiune ce pare a fi prima traversare cunoscută a unei nave legate de Europa de Vest de când războiul a blocat aproape complet această cale navigabilă vitală, relatează Bloomberg și News.ro. CMA CGM Kribi a navigat din apele din largul Dubaiului spre Iran, joi după-amiază, ora locală, indicând că proprietarul său este francez, conform datelor de urmărire a navelor. S-a menţinut aproa ...

Tren deraiat în Rusia, cu 22 de persoane rănite

Vineri, 03 Aprilie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 22 de persoane au fost rănite după ce un tren cu 412 călători la bord a deraiat în regiunea Ulianovsk din Rusia, la aproximativ 900 de kilometri de Moscova, au declarat vineri oficialii ruşi, potrivit presei internaţionale. Au deraiat şapte vagoane ale trenului de călători care circula pe ruta Celiabinsk - Moscova, incidentul având loc la ora 6:26, ora Moscovei, în apropierea staţiei Briandino. Serviciile de urgenţă au fost trimise imediat la faţa locului, iar trafic ...

Cinci premii pentru CNVA, la Olimpiada de germană

Vineri, 03 Aprilie 2026 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
„Trei Doamne și toate trei!”, așa se poate rezuma povestea elevelor de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) premiate la faza națională a Olimpiadei de limba germană.  După mai multe zile petrecute la Suceava, unde s-a desfășurat competiţia națională, cele trei eleve s-au întors acasă cu cinci premii. Bianca Stoica, clasa a XI-a A, la nivelul B2, a obținut două premii: Premiul II la proba individuală și Premiul II la proba de proiecte; Daria Nicodim, clasa a XI ...
Pagina 1 din 3727