ÎPS Casian s-a rugat Sfintei Cuvioasa Parascheva pentru binecuvântarea gălățenilor
Luni, 14 Octombrie 2024 13:02 | Publicat în EVENIMENT
Zeci de mii de credincioși au participat luni, 14 octombrie, la Iași, la ceremonia Sfintei Liturghii oficiate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi având în frunte pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. La slujba de la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi au participat 22 de ierarhi din România şi din străinătate.
Printre înalții ie ...
La a 15 ani de la ridicarea în scaunul de Arhiepiscop, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a slujit la Pechea
Vineri, 27 Septembrie 2024 17:00 | Publicat în EVENIMENT
La 15 ani de la ridicarea în scaunul de Arhiepiscop a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, pe 27 septembrie 2009, acesta s-a aflat la Pechea, între semenii care s-au aflat sub ape, la inundațiile din Ziua Înălțării Sfintei Cruci și în următoarele.
ÎPS Casian al Dunării de Jos a continuat Sfânta Liturghie de la Sfântul Altar la altarul inimilor celor care, de zece zile, se simt în nesiguranță. Pe tot parcursul zilei de vineri, la Pechea, medici de la Spitalul Județean Ga ...
De Ziua Marinei, ceremonial militar-religios și parada navelor pe Dunăre (FOTO)
Joi, 15 August 2024 20:25 | Publicat în EVENIMENT
Ca în fiecare an, de Sf.Maria Mare, joi, 15 august, toate drumurile gălățenilor au dus la Dunăre, pe Faleză, acolo unde au fost organizate ceremoniile dedicate Zilei Marinei.
Impecabili, puși la ”patru ace”, în uniformele lor de un al imaculat, marinarii militari din cadrul Flotilei Fluviale "Mihail Kogălniceanu" au făcut oficiile de gazde. Zona ”La Elice” a fost asaltată de mii de gălățeni care, ”înarmați” cu telefoanele mobile au încercat să surprindă cât mai m ...
Rusalii 2024 - Gălățenii au sărbătorit Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt
Duminică, 23 Iunie 2024 17:14 | Publicat în EVENIMENT
Credincioșii gălățeni au participat duminică, 23 iunie, la marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, Rusaliile. La Catedrala arhiepiscopală ”Sf. Apostol Andrei şi Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de un sobor de preoți.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre lucrarea Duhului Sfânt în lume, întemeierea Biseric ...
Rugăciune pentru persoanele cu deficiențe de vedere
Luni, 10 Iunie 2024 17:04 | Publicat în SOCIETATE
Duminica vindecării orbului din naştere a fost, la Catedrala și reședința arhiepiscopală a Dunării de Jos, prilej de comuniune liturgică şi rugăciune, dar și de acțiuni filantropice pentru persoanele cu deficienţe de vedere. "La Sfânta Liturghie au participat şi membrii Asociaţiei Nevăzătorilor din România, filiala Galaţi, care au deja o tradiţie de colaborare cu Catedrala Arhiepiscopală. Ierarhul locului, ÎPS Casian, a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru v ...
Pelerinajul de Florii, impresionantă manifestare de credință și speranță (FOTO)
Duminică, 28 Aprilie 2024 09:13 | Publicat în EVENIMENT
În ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi și Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a desfăşurat sâmbătă, 27 aprilie, tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.
La Galați, preoții și credincioșii din oraș și-au dat întâlnire la biserica ”Vovidenia”. Pelerinii s-au adunat cu mic, cu mare, fiecar ...
Rugăciune pentru pacienții și medicii de la Spitalul Județean
Luni, 25 Martie 2024 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu preoţi din slujirea socială a Bisericii, a adus, în prima săptămână a Postului Mare, alinare, încurajare şi rugăciuni pentru bolnavii internaţi la Spitalul Județean Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Galați. De asemenea, ierarhul locului a avut un cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire pentru cadrele medicale, pentru efortul şi dedicarea cu care îşi îndeplinesc misiunea.
În cadrul vizite ...
Rugăciune și mărturisire - ”Canonul lacrimilor”, întoarcere spre lumina Învierii
Marți, 19 Martie 2024 11:32 | Publicat în SOCIETATE
În toate bisericile de mir şi mănăstirile din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost săvârşită în prima zi a Postului Mare, în cadrul Pavecerniţei Mari, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
”La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la ceas de seară, într-o atmosferă de evlavie deosebită, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai acestul locaş de cult a săvârşit slujb ...
Victimele comunismului, pomenite alături de Sfinții 40 de Mucenici
Sâmbătă, 09 Martie 2024 16:31 | Publicat în Regional
Sâmbătă, 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, a fost și Ziua comemorării Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989. Această zi este dedicată celor ce au luptat, cei mai mulţi până la moarte, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar şi agresiv anticreştin.
Cu această ocazie, în parohiile, mănăstirile şi alte instituţii din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate o serie de m ...
Hram la bisericuța din parohia cartierului ”Dimitrie Cantemir”
Duminică, 10 Martie 2024 19:36 | Publicat în SOCIETATE
Credincioșii din Cartierul ”Dimitrie Cantemir”, reuniți în cadrul Parohiei „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Galaţi au sărbătorit joi, 7 martie, al doilea hram al micului lăcaș de cult din zonă, închinat Sfântului Sfinţit Mucenic Efrem, unul din cei şapte sfinţi episcopi, care în veacul al IV-lea a păstorit în zona Dunării de Jos.
”Manifestările de hram au început în ajunul sărbătorii cu slujba Privegherii şi au continuat în ziua de hram cu slujba Utrenie ...