Amenda pentru lipsa ROVINIETEI se prescrie în patru luni

Amenda pentru lipsa ROVINIETEI se prescrie în patru luni
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie. "Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei", a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege că a primit amenda, Lucian Bode a declarat că atunci contravenţia se prescrie.

Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Citit 5519 ori Ultima modificare Marți, 06 Februarie 2018 21:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.