Ultima Îmbrăţişare (cod violet de vreme rea)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aud paşi suind pe coastă,/ mici şi rari şi fără vlagă -

parcă vin din altă lume,/ parc-au mers o viaţă-ntreagă,

parcă sunt străini pe drumul/ cest aducător la mine,

parcă-s paşi bătrâni, cu zile/ scurte-scurte şi puţine,

zile triste, zile negre,/ secetoase şi amare,

parcă nu mai pot să urce/ şi pot numai să coboare!

Şi chiar cred că nu ştiu cine/ se încumetă-n dogoare -

oare ce durere-ndeamnă/ ceşti paşi singuri pe cărare? -

se apropie, s-aude,/ o aud tot mai aproape,

dinspre margine, spre margini,/ prin ţărână şi hârtoape,

dinspre ce-o fi fost să fie,/ înspre ce va fi să poată

fi, cumva, dacă nu-ncepe/ cel mai sigur niciodată!

Caut încotro s-aude,/ dincotro m-aştept s-apară -

şi o văd...şi mă cutremur.../ e bătrână, singulară...

duce cumpănă-ntr-o mână,/ ciutură-n cealaltă mână...

se opreşte... vrea să plece.../ şi o rog să mai rămână...

deschid poarta, deschid uşa.../ şi-o îmbrăţişez degrabă:

e-o fântână părăsită.../ vrea să-i dau un strop de apă!

(Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou")

Citit 7733 ori Ultima modificare Luni, 22 Aprilie 2019 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.