11 state UE cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină

11 state UE cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină
Iniţiativă pentru combaterea schimbărilor climatice
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Danemarca, susținută de alte zece țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea, la nivel european, a vehiculelor diesel și pe benzină până în 2040, pentru a combate schimbările climatice, relatează postul de televiziune Euronews, citat de Mediafax.

Danemarca a făcut propunerea în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de mediu desfășurată la Luxemburg. UE își propune să reducă emisiile de carbon cu 40 la sută până în 2030, în timp ce Comisia Europeană intenționează să le reducă la zero până în 2050, pentru a ajuta la oprirea încălzirii globale.

„Trebuie să recunoaștem că suntem presați de timp", a declarat ministrul danez al Climei și Energiei, Dan Jorgensen, după reuniune. El a spus că interzicerea autoturismelor diesel și pe benzină va determina Comisia să propună eliminarea treptată a vehiculelor cu combustibil fosil din bloc în următoarele două decenii.

„Este important ca producătorii de automobile să fie informați”

În octombrie 2018 guvernul danez a anunțat că va interzice vânzarea tuturor mașinilor cu combustibil fosili până în 2030, dar ulterior a renunțat la idee, deoarece acest lucru ar fi încălcat regulile UE. Jorgensen a spus că, dacă UE va fi de acord cu privire la o interdicție la nivelul întregii uniuni, ar fi bine dacă fiecare dintre țări ar putea să pună în aplicare o astfel de măsură. „Planul A ar fi acela de a adopta o interdicție europeană", a spus el. Totuși, Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria și alte câteva țări au sugerat că trebuie făcut mai mult pentru a opri vânzările de autovehicule second-hand din Europa de Vest către Est.

Jorgensen a spus că este important ca producătorii de automobile să fie informați în privința direcțiilor de politică ale blocului pe termen lung și că următorul pas al Danemarcei a fost formarea unei alianțe cu cele 10 state membre care susțin propunerea sa. „Atunci cred că vor urma și alții”, a spus el.

Citit 3567 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 13:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.